Cultura Egiptului Antic

Apariţia acestei culturi este localizată în văile fluviului Nil. Actualmente, acest fenomen ni se pare firesc, întrucît punem fluviile în legătură cu posibilităţile de irigare artificială a solului, care rămîne în permanenţă fertil datorită faptului că inundaţiile aduc mari cantităţi de mîl pe ogoare. Totuşi, se ştie că, pe lîngă văile fluviilor, există spaţii mult mai întinse de pămînturi fertile, care au început să fie lucrate încă din epoca primitivă. Dar nu în cuprinsul lor s-a creat breşa în cultura post-primitivă, locuitorii lor rămînînd încă multe mii de ani la stadiul de primitivism. Oricum, în văile fluviului Nil, oamenii au ajuns să obţină recolte bogate şi stabile şi şi-au organizat viaţa într-un mod care-i deosebea net de lumea primitivă înconjurătoare.
Pe fundalul unor aşezări primitive de cîteva sute sau chiar de cîteva zeci de locuitori, Egiptul antic şi Mesopotamia, încă din etapa cea mai timpurie a existenţei lor, cunoşteau oraşe cu cîteva zeci de mii de locuitori. Aici, pe lîngă căsuţele de lut, se găseau palate şi temple uriaşe, înconjurate de ziduri puternice, cu turnuri. Elemente permanente ale peisajului erau drumurile, instalaţiile de irigaţie, pămînturile cultivate. Omul oriental şi-a făcut puternic simţită prezenţa pe Pămînt. Amploarea activităţii sale este impresionantă, dovedind o forţă şi o splendoare nemaiîntîlnite pînă atunci. Ar fi prea simplu să tragem de aici concluzia că totul se explică prin dezvoltarea impetuoasă a forţelor de producţie, de crearea unor noi mijloace de producţie, foarte eficiente. Desigur, toate acestea au cunoscut o anumită evoluţie comparativ cu epoca primitivă. Dar nu ele au determinat avîntul culturilor Orientului antic. O confirmare a acestei aserţiuni o reprezintă construcţia piramidelor. Cele mai mari au apărut încă din perioada Imperiului Vechi, adică de la începutul istoriei Egiptului antic. După cum se ştie, grecii enumerau piramida lui Kheops printre cele şapte minuni ale lumii (aceasta fiind, de altfel, şi singura dintre minuni care s-a păstrat pînă în zilele noastre). Ca dimensiuni, nici lumea antică, nici Evul Mediu nu au creat şi nu au dorit să creeze ceva asemănător. Or, constructorii piramidelor nu au utilizat decît două dispozitive: planul înclinat şi pîrghia. Ne este foarte greu să ne imaginăm astăzi că pe atunci nu existau nici roata, nici scripetele, nici şurubul. Şi totuşi, în aceste condiţii, a fost edificată piramida lui Kheops, a cărei bază ocupa mai mult de cinci hectare, avînd o înălţime de 145, 5 metri. Pentru zidirea ei s-au utilizat 2. 300. 000 de blocuri de granit, fiecare avînd o greutate de 2, 5 tone. Herodot afirmă că a fost nevoie de zece ani pentru construirea drumului pe care erau transportate blocurile de piatră şi de douăzeci de ani pentru ridicarea piramidei propriu-zise, prin eforturile a o sută de mii de oameni schimbaţi la fiecare trei luni. Iar acest monumentalism fără precedent nu are nici o raţiune practică, fiind şi foarte costisitor. Cu toate acestea, în decurs de cîteva milenii s-au tot edificat piramide, ce-i drept, din ce în ce mai mici. Este imposibil să ne închipuim că oamenii au lucrat numai sub presiunea constrîngerii nude şi a violenţei. Precizia şi meticulozitatea lucrărilor presupun cu totul altceva decît îndeplinirea unei servituţi, cînd pe om nu-l interesează rezultatul lucrării sale. Credem că îndărătul construirii piramidelor trebuie să fi stat o necesitate lăuntrică, năzuinţa de a exprima ceva important pentru toţi: şi pentru beneficiarul criptei, şi pentru cei ce o construiau. Acest „ceva" era un aspect inedit, necunoscut culturii primitive, necunoscut concepţiei despre lume a omului primitiv.

Acolo unde forţe de producţie încă primitive au acţionat într-un fel ce a făcut posibilă apariţia unei culturi mult diferită de cea primitivă, incompatibilă cu aceasta, a avut loc cu siguranţă o reorientare a concepţiei despre lume, aproape o mutaţie. Dintr-un anumit punct al evoluţiei lor, oamenii ce locuiau în văile fluviilor au început să recepteze altfel realitatea. Argumentul ni-l oferă iarăşi piramidele. Se ştie că piramidele se construiau pentru a le servi faraonilor drept morminte. Fiecare din ele este dedicată unui suveran. Totuşi, este dificil de explicat imesitatea lor strivitoare. Fireşte, nu este vorba de faptul că piramidele ar conţine o mulţime de încăperi necesare pentru înmormîntarea faraonului. Dimpotrivă, în interiorul piramidelor, încăperile ocupă un spaţiu relativ neînsemnat, construcţia fiind aproape ca un munte din piatră, ce miza în primul rînd pe receptarea din afară. Acest munte de piatră creează o impresie de forţă şi măreţie, de ceva ce nu poate fi relaţionat cu omul, deci de ceva suprauman. Iar supraumanul este, în ultimă instanţă, sacral, divin. Şi toată problema se reduce la a ne întreba de ce în culturile Orientului antic sacralitatea începe să se manifeste nu numai în ritualuri, ci şi în calitate de realizări materiale: piramide, zigurate, temple, palate şi sculpturi grandioase. Evident, pentru omul Orientului antic sacrul nu există pur şi simplu, determinînd scopurile şi sensurile faptelor sale şi manifestîndu-se în ritual, dar este şi prezent aici şi acum. Prezenţa lui se personifică în primul rînd în figura monarhului divin sau, mai exact, în cea a monarhului-zeu. În reprezentarea oamenilor Orientului antic, monarhul-zeu se afla la originea tuturor edificiilor monumentale ce caracterizează orice cultură a Orientului antic. Aceste edificii reprezentau expresia şi manifestarea faptului că, printre oameni, în calitate de suveran al lor, se află divinitatea, care nu este comparabilă cu nimic omenesc, care îl depăşeşte pe om infinit de mult. Prin aceasta, monumentalismul culturilor Orientului antic şi puterea monarhului se dovedesc a se afla într-o legătură indestructibilă, definindu-se şi clarificîndu-se reciproc.

Cum aratau casele egiptenilor antici?

Nu vom gasi in intreaga istorie a lumii vechi o regiune care sa fi fost atat de mult de legata de natura ca Egiptul antic. Ritmul Nilului a reflectat secole de-a randul, ritmul vietii oamenilor. In Egiptul Antic, Nilul a reprezentat sursa primara de supravietuire dar si marele triumf al civilizatiei egiptene. Nilul nu a fost numai sursa de apa datatoare de viata, dar si sursa a multor convingeri religioase.
Egiptenii si-au construit casele din solul Nilului sile-au pozitionat in apropierea marelui rau. Atunci cand incercam sa descriem viata egiptenilor antici e imposibil sa nu facem referiri esentiale si trimiteri dese la semnificatia pe care Nilul a avut-o in viata acestora.

[img][/img]