Arta Conversatiei - Ileana Vulpescu

Buna seara tuturor iubitorilor de Literatura. De ceva timp, eu si a noastra Chihlimbar ne-am propus sa re-citim, sa re-lecturam "Arta Conversatiei de Ileana Vulpescu. Mi-ar placea sa avem mai multi lectori care sa ne ajute in demersul de descifrare a sensurilor cartii. Cine e interesant de varianta e- format , il rog sa-mi scrie PM si voi trimite cartea. Cred ca de maine sau poimaine incepem discutia primelor pagini. Va asteptam sa va anuntati participarea

Ca să vă incit şi mai mult curiozitatea şi să vă fac "poftă" săcitiţi cartea ( pentru cei ce sunt la prima lectură ) voi insera câteva citate din Arta Conversaţiei[i]



"«„Nenorocitu* ăla, ne-a ajutat Dumnezeu de-a murit'', parcă aşa spusese Filipescu Angela, salon 10, pat 7. Cum trebuie să se poarte-un om ca să-i consideri moartea o binefacere... Doamne, Doamne !
Cînd îi spusese Alexandru că trebuie să se despartă, poate că şi ea-i dorise moartea. Cît de elevat să fie un om — să nu vrea să te vadă mort, dacă-i dai o măciucă-n cap ? Să nu vrea să i se facă o dreptate mai presus de ce oferă Justiţia ? ».
Sînziana avu un zîmbet ca la o pagubă de care te-ai consolat. Scutură apoi din cap, ca şi cînd ar fi jenat-o o şuviţă de păr. « Să mişcăm niţel „sediul central" ca să aşezăm altfel gîn-durile. Dacă n-ar fi fost simpozionul de micro-biologie, cînd aş fi văzut eu Transfăgărăşanul ?"



— Nu-i vorba nici de acuzat, nici de scuzat. Numai că, vezi, copiii de părinţi despărţiţi sînt cu părintele «lipsă» ca nevestele de navetişti: fiecare cu viaţa lui.
Eu te-nţeleg. Eu am ajuns la vîrsta cînd înţeleg orice, dar nu-i poţi pretinde nimănui să fie gata-nvăţat de cînd se naşte. La copiii cu părinţi despărţiţi apare
totdeauna un dezechilibru, mai grav sau mai puţin grav, ca-n cazul Măriei: copiii ăştia n-au o idee clară despre ce este o familie. Nici eu, de altfel, dacă stau bine să mă gîndesc, n-am avut o idee limpede-n privinţa asta. Cred totuşi că-n mintea mea lucrurile erau mai clare decît intr-a Măriei. Eu ştiam că n-am tată. Ştiam că el murise pe front şi că niciodată n-am să am tată. Şi n-am suferit afectiv de lipsa asta, fiindcă eu nu 1-am cunoscut pe Tata. Am suferit, cînd mi-am dat seama, social, ce dezarmat e un copil cînd n-are un bărbat in spate. Dar afectiv nu puteam suferi după ceva ce nu cunoscusem. Mie n-avea cine să-mi tulbure apele. Măria însă — cum spune ea, în glumă, dar nici nu-şi dă seama cită dreptate are — este o semi-orfană."



"— Chiar aşa ! Ce să ne spunem ? Oamenii despărţiţi n-au prezent, nici viitor comun. Ei au numai un biet trecut din care, dacă-1 tot pigulesc şi-1 tot vîntură, în loc să-1 lase să-şi doarmă somnul, fac un venin al prezentului. Şi de venin nu duce nimeni lipsă..."



"« Cu oamenii cu care trebuie să mă supraveghez cînd vorbesc, mai bine nu mai vorbesc. Ne salutăm şi ne dăm informaţii meteorologice », îi spusese o dată Sînziana, la-nceputul căsătoriei lor, cînd el îi reproşase purtarea, prin purtare-nţelegînd cuvintele pe care le spusese, într-o vizită la nişte « obligaţii » de-ale lui. « Ce, nu poţi să-ţi ţii gura ? Ce trebuie să-ţi spui tu părerea ? Crezi ca fără părerea ta, ăştia nu puteau trăi ? Te trezeşti toot dîînd din gură ! », îi spusese el atunci. « Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc cum aş vorbi cu mine. Iar cu lume-n general ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gîndeşti ? », constatase ea pe un ton plin de amărăciune. « Pe lumea asta, nu poţi avea numai prieteni, trebuie să mai menţii şi nişte relaţii şi nu-ţi deşerţi sacul faţă de nişte oameni pe care nu-i cunoşti», încercase el să mai îndulcească tonul conversaţiei, fiindcă, deşi fire nestăpînită, şi brutală, după fiecare asemenea schimburi de păreri cu Sînziana, îşi dădea seama că greşise măcar tonul dacă nu şi conţinutul enunţurilor lui moralizatoare, în urma unor asemenea schimburi de păreri, Sînziana luase hotărirea nu numai să nu-şi mai spună nici o părere, dar nici să nu mai ducă în prezenţa lui Alexandru vreo conversaţie oricît de banală. Dacă erau invitaţi undeva, de cum treceau pragul, Sînziana-şi căuta o ocupaţie care s-o scoată complet din atenţia musafirilor. Se retrăgea lîngă o bibliotecă, se uita la cărţi, le răsfoia sau o ajuta pe gazdă, schimbînd cu ea anodine reţete culinare, păreri despre-ngrijirea copiilor şi oricum nimic care să se ridice deasupra acestui nivel. La orice tentativă de prietenie din partea cuiva, ea rămînea pe poziţie defensivă, nedepăşind faza «doamnă», «domnule».
Cînd aveau ei invitaţi, ea-şi găsea tot timpul ceva de lucru la bucătărie, sau cu Măria, încît mai mult de «bună seara» la venire şi la plecare nu le spunea. Nu era de mirare că printre amicii lui Alexandru, sau care se făceau că-i sînt amici, unii o considerau pe Sînziana «o fire foarte-nchisă», iar alţii îi puneau inteligenţa sub un mare semn de-ntrebare. Cineva mai slobod în păreri şi la gură o apreciase o dată drept «frumuşică, tinerică şi proastă cît încape». «Ma surprinde», ripostase un profesor de la Medicină, aflat şi el în acelaşi cerc. «Poate că dumneavoastră literaţii, artiştii nu daţi prea multe parale pe-un doctor, dar cum poate fi proastă o fată străluciţă-n meseria ei, o fată care-a intrat prima la Medicină, care-a terminat facultatea cu 10 ?». «Domnule profesor, o fi ea nemaipomenită la doftoreala ei acolo, dar, zău, luată ca om, în particular, ce poţi să crezi de cineva care nu scoate nici o vorbă ? Poţi să crezi că e deştept ?», nu se lăsase literatul. « Mă surprinde grozav ce-mi spuneţi. Fata asta avea un haz în facultate ! O fi suferit vreun traumatism ? ! ». Plăcîndu-i să vorbească, să fie-ascultat şi să se-asculte, Alexandru Bujor nici nu băga de seamă lipsa de participare a nevesti-sii cînd se aflau în cîte-un cerc de oameni. Nu băga de seama că nici cu el Sînziana nu mai schimba nici o părere, că avea faţă de el comportamentul prudent al unui inculpat prezumtiv în faţa anchetatorului. «Nu vorbi ne'ntrebat, şi-atunci cît mai cu economie». Cînd, oricît de puţin preocupat era de nevastă-sa, totuşi parcă vedea ceva schimbat la ea, punea transformarea asta pe seama vîrstei: a reflecţiei şi-a sedimentării pe care ea le-aducea în sufletele oamenilor afectîndu-i uneori şi temperamental.
De unde, la-nceput, Sînziana ar fi schimbat tot în garsoniera lui Alexandru ca să facă mai frumos, de cînd — dînd această garsonieră şi garsoniera dublă a doamnei Hangan — obţinuseră un apartament cu patru camere, în afara asigurării unui strict necesar totul îi era indiferent. Văzută şi mai ales auzită singură ai fi refuzat să crezi că Sînziana e acelaşi om cu nevasta lui Alexandru Bujor. Ai fi zis mai degrabă că ai de-a face cu un actor care interpretează două roluri diferite, mergînd pînă la identificarea cu fiecare personaj. Plină de umor, fire deschisă dar nu dintre cele care fac confidenţe, avînd totdeauna o vorbă de duh pe buze, Sînziana inspira simpatie. Se număra printre medicii respectaţi de personalul mediu, şi nu numai de formă."


"— Uneori abandonezi o haină, care poate fi de calitate, pentru că nu-ţi mai vine bine, alteori fiindcă ţi s-a urît de ea şi-ai vrea una nouă, care poate nu e de-aceeaşi calitate însă e nouă, zise Sînziana pe-un ton de constatare, uitîndu-se pe fereastră la soarele enorm care-nvăpăia un cer violet «la fel ca-n tabloul lui nea Matei, de la mine din cameră ».
— Eu cred că tu trebuie să fii vreo nepoată de-a lui Aisopos !
— Mama spunea că dinainte chiar de perioada clasică diftongii se monoftongaseră-n greacă. Aşa că sînt nepoata lui Esop, puse la punct Sînziana felul cum se pronunţa numele străvechiului fabulist al antichităţii eline.
(« Iar am nimerit-o ca cu — frumoasă cacofonie — ca cu „pontifus", fir-ar el al dracu* de „pontifex", »), Telefonul puse capăt discuţiei filologice dintre cei doi foşti parteneri de viaţă."


Lectura placuta!

Admin, ia sa imi trimiti si mie cartea ca si asa nu gasesc nimic interesant de citit de la o vreme, nu stiu de ce Cred ca sunt eu intr-o forma mai proasta!!!

Cand intru pe messenger iti trimit cartea in format electronic, inshaalah. Lasa ca te inveselesc eu

Hello!

Tocmai i-am trimis pe messenger "Arta Conversatiei" lui Yasmine. Cine o vrea sa-mi spuna, o trimit imediat. Se citeste usor si "te unge la suflet". Dupa lectura, mi-ar placea sa discutam pe marginea textului respectiv. Tare interesant ar fi sa citim comentarii vii , nu seci ca ale criticilor literari. Adica comentarii imbibate de experienta personala, de sufletul artistic al fiecareia dintre noi,. etc, etc, etc

Asa asa Admin, in seara asta cu voia domnului am sa citesc cartea si iti spun impresii.

Neata again!! Am citit Admin 50 de pagini din cartea lu' madam Vulpescu, m-a si distrat putin, e si draguta viziunea...desi initial am vrut sa spun ca e tampenie si nu am rabdare sa o citesc avand in vedere ca e putin diferita fata de ce citesc eu in general. Dar oricum am prins drag de ea..cand termin am sa scriu mai multe impresii

Asteptam parerile tale referitoare la carte. Ma bucur ca in sfarsit cineva scrie si la literatura si ma mai bucur ca ai prins drag de carte. Ileana Vulpescu e o scriitoare care foloseste in mod constructiv vocabularul limbii romane. Eu nu am urmarit situatiile prezentate acolo, sunt banale. Ceea ce m-a fascinat a fost jocul cuvintelor.

Asa este..eu urmaresc modul de exprimare si posibilitatea de a detalia asa de mult chestiuni banale precum spuneai si tu. Deci se poate...iaca am sa scriu si eu in acest mod mai mult la lucrarile mele

EU AM CITIT CARTEA CRED , DE VREO 3 ORI....... MIE MI-A PLACUT MULT CHIAR DACA LA INCEPUT TI SE PARE O BANALITATE... mODUL DE GANDIRE A PERSONAJULUI PRINCIPAL M-A IMPRESIONAT.....

Asa este..desi eu nu am reusit sa o termin, mai am cam jumatate, este interesant modul de expunere mai ales a unor lucruri firesti, fara cuvinte pompoase si expresii sa iti intoarca creierul...e o carticica foarte naturala si calda!! ...Parerea mea! :p

Uitasem sa spun ca am terminat de ceva vreme cartea D-nei Vulpescu, careia ii spun mereu Vulpanescu si nu inteleg de ce!! Ce m-a impresionat la aceasta carte de pe la jumatate incolo cand incepe ea sa isi povesteasca viata cu de-amanunte, primull lucru la care m-am gandit a fost...aceasta fiinta si-a propus sa se incadreze in X pagini, sa inceapa de la prezent si sa ajunga tot la un oarece prezent...a cantarit bine cat sa povesteasca despre fiecare personaj astfel incat sa nu depaseasca nici limita de pagini, nici sa nu plictiseasca, nici sa nu se abata de la traiectorie. A fost interesant cand dupa lungi povestiri cand si eu deja eram...hoho...mai are mult? vad ca scrie: "dormi Pavele? asa...bun.." imi dadea impresia ca ii spune cititorului...te-am plictisit? mai fac o pauza sa revii la prezent? apoi o iau de unde am ramas. Foarte bine calculate descrierile, pt ca ele in sine nu reprezinta ceva extraordinar...desi mi-a mai imbogatit imaginea despre societate in anii aceia. Pe de alta parte, are si umor si o psihologie fina, precum spunea chiar Sanziana, scriitorul trebuie sa fie in primul rand un bun psiholog...si este, i-a reusit bine.

In concluzie, multumesc Admin pt carte...si o astept pe urmatoarea!

Astept propuneri din partea ta si a celorlalte forumiste pentru lectura unui nou roman romanesc. De asemenea voi reveni cu notitele mele pe marginea "Artei Conversatiei", inshaalah.

Draga Admin, din pacate nu iti pot propune nici un roman romanesc deoarece nu prea citesc romane romanesti, foarte rar sa imi pice ceva in mana si sa am rabdare sa citesc. Asadar sa propuna restul eu propun din alte literaturi daca se doreste. Pup!!