viata, asa cum e!

..........si povestea interviului meu??? ....maine dimineata cred... hehehe

yasmine wrote:

Apropos de asa e viata, Admin, pot sa astern aici povestea lui Hassanica?

Sigur ca da, e chiar binevenita povestea, pentru ca multe din noi au avut in viata lor un "Hasanica". Deschide un topic nou, pentru aceasta noua pveste si sa o lasam aici doar pe Gabi sa se desfasoare. Pup

Aici comentam desfasurarea lui Gabi doar!!! Heehee...PUP!!

Unde-i Gabi?
Vine week-end-ul sic red ca vom avea continuari substantiale ale povestii de viata.

Ultima data (acum juma de ora), Gabi era cu treburi la serviciu...aseara am vorbit cu ea si era foarte obosita! Lasa ca se reface in weekend acum si ne mai povesteste

Da' chiar Yasmine, ia povesteste-ne si tu ceva:P

Yasmine a povestit deja de -acum celebra poveste a lui "Hassanica cel'far de frica", hahhahah.
Povestea ruleaza la subiecte recente, da click si citeste, e captivanta. Intre timp, asteptam continuarea celor 1001 de nopti de poveste,Gabico.

Mai, numai odihnita nu sunt dar voi incerca sa continuu povestea mea [You must be registered and logged in to see this image.] .

Cred ca am ramas la partea in care chipurile ne-am "impacat" si am reluat legatura: o legatura destul de ciudata as zice eu pentru ca nu semana cu o "relatie" normala - noi nu ne tineam de mana pe strada pentru ca el nu era obisnuit si de cate ori il luam de mana statea 5 min si si-o retragea; noi nu ne sarutam de "buna" sau de "la revedere"...Ma rog, ma obisnuisem cu felul lui de a fi pentru ca, intr-un fel, incerca sa compenseze cu afectiune cand eram doar noi..si nu ma refer numai la pat....Am crezut ca ii era dificil sa se afiseze in public...Ma rog, timpul trecea, relatia mergea...In week-end ramaneam la el, gateam, imi scriam lucrarea de licenta in continuare etc A venit vara si ai mei s-au apucat de dat casa cu fundu-n sus in sensul ca s-au apucat de varuit, reparat, pus tabla etc. Dar nu s-au apucat si ei de fiecare camera pe rand ci de toate odata (ca asa le-a zis mesterul). Una peste alta, nu mai aveam unde sa dormim toti: mama mi-a zis sa ma duc la matusa dar eu i-am zis ca ma duc sa stau la Claudiu o perioada, pana termina...ca sta mai aproape de munca decat matusa, mergem impreuna la job si asa mai departe. Nu a comentat prea mult pt ca, v-am zis: ai mei erau cam cuceriti de aerul misterios al acestui baiat. Zis si facut: m-am mutat acolo si a fost momentul in care a inceput viata mea de nomad [You must be registered and logged in to see this image.] . Dupa munca, ma duceam acasa, luam de mancare, luam rufele spalate, calcam (el nu avea masina de spalat si eu nu eram inca obisnuita cu viata asta in care tb sa spal de mana). Apoi plecam la el. Nu simteam oboseala pt ca gandul de a-l revedea acolo imi dadea aripi. Asa s-a scurs timpul, cu obisnuitele certuri de indragostiti (niciunul nu era obisnuit cu convietuirea). A venit insa si vremea sa ma intorc acasa: se terminase balamucul. Aici am avut o problema: Claudiu mi-a zis: dar stii ca tu nu mai pleci de langa mine, nu?
zic: esti nebun? fac ai mei scandal..nu stiu, te duci si le spui ca tu te muti la mine si gata.....Zis si facut: mi-am luat inima in dinti si i-am zis mamei care a ramas consternata si .....m-a scuipat, literalmente [You must be registered and logged in to see this image.] . Esti nebuna?????? Zic: nu ma puneti sa aleg, ca veti avea de pierdut si nu ma veti mai vedea..Atunci, bunica, impaciuitoare i-a zis sa ma lase in pace pt ca altfel ma va pierde si atunci mama, vazandu-ma atat de hotarata a acceptat...

Aici se cere o paranteza ca sa intelegeti ce va urma: cand m-am mutat la bunica lui, i-am zis ca vin doar cat au ai mei pb cu casa si apoi plec, sa stea fara grija. I-am zis si lui sa ii confirme acest lucru. Problema se punea acum: cand mi-a facut propunerea i-am spus sa vb cu Babicu (asa ii ziceam noi) si sa-i spuna ca vrea sa ma mut acolo si sa ma declare la administratie si la cheltuieli (asa mi se parea corect). Dar Claudiu, asa cum a facut cu toate deciziile din viata lui (in afara de cea de a pleca de acasa), a tot taraganat lucrurile si a amanat discutia pana la momentul in care Babicu s-a suparat pe mine si a crezut ca m-am bagat in casa ei folosind acel tertip ieftin: ca stau acolo doar pe perioada lucrarilor asa ca, i-a tot spus lui Claudiu ca nu e ok si l-a intrebat ce se intampla, ei bine, dragele mele, nici macar atunci nu a fost in stare sa spuna lucrurilor pe nume astfel incat, intr-o buna Duminica, cand ne intorceam de la cumparaturi, cu plasele in mana, ne-a primit babicu cu urmatoarea fraza: Claudiu, ti-am spus de cateva zile ca Gabi nu mai are ce cauta aici si sa plece acasa la ea....Va inchipuiti cum m-am simtit atunci???????? Ca ultimul om de pe lume....Atunci, mandria din Claudiu s-a razvratit si a zis ca daca plec eu, pleaca si el si s-a dus in camera si si-a strans cateva lucruri...M-am rugat de el sa ramana ca plec eu si vom vedea ce facem..Nu si nu..Am plecat din casa numai ca nu avea niciun gand sa vina cu mine..M-a trimis acasa si el a luat un taxi si s-a dus la maxi sa pleca la ta-su la tara..Cand am ajuns acasa am facut o criza si m-am trantit in genunchi in baie: nu mai puteam respira de plans...Abia a reusit tata sa ma ridice de jos si sa ma duca pe un scaun sa ma linistesc...Atunci, ai mei au zis ca e binevenit la noi si ca acolo unde stau eu sa stea si el, ca tin la el ca si la mine si ca va fi ok si ca sa-i propun sa vina sa stea la mine. Si asa am inceput negocierile pentru a-l aduce la mine..Numai ca nu dorea deloc: vroia sa ma duc eu la tara..sa stam acolo si sa murim iarna de frig..sa ma duc la Wc in fundul gradinii, prin nameti, etc. I-am zis ca sunt in stare sa stau cu el intr-un cort daca nu am avea unde dar avem unde sa stam..avem camera noastra la mama si va fi bine...Pana la urma a acceptat..Incet incet ne-am aranjat camera (am mutat mobila astfel incat sa fie a noastra si sa fie cat decat ok). Asa ca lucrurile incepeau sa se aseze....incepeam si noi sa ne obisnuim unul cu altul si sa nu certam ceva mai rar. Oricum, certurile nostre au fost mereu extreme: el se incapatana sa ma respinga si sa fie nesuferit iar eu nu suportam indiferenta si raceala si trageam de el sa ma bage in seama si sa ma asculte dar ma ignora total si atunci mi se punea pata si tragem mai tare de el...asa ajungeam sa ne imbrancim: am rupt cateva tricouri, chiar si un lant si mi-am si luat cateva palme pe care le-am dat inapoi...ma rog, era o relatie cu nabadai dar impacarea era atat de dulce incat nu m-am gandit vreodata ca se va rupe in timp...si de partea mea si de a lui...

Asa, sa continuam cu mutarea: am stat la mama pana in toamna cand au inceput presiunil din partea unchiului lui Claudiu: ca sa o iertam pe Babicu, ca a zis la nervi, ca sa ne ducem sa stam la ea ca ne vrea inapoi, ca vine iarna si ca e singura cu un apartament cu 3 camere si ca sa o ajutam cu intretinerea si cu toate si sa mai vedem de ea ca e batrana de-acum si are nevoie de un sprijin, ca ne va lasa noua acel apartament si asa mai departe...Pana la urma a reusit sa ne convinga asa ca, in prag de iarna iar ne faceam bagajele sa plecam...Si ii lasam pe ai mei cu lacrimi in ochi...Am plecat cu inima stransa de acasa mai ales ca in ziua in care a venit unchi-su sa ne ia s-a purtat foarte urat cu ai mei...Nici macar sa faca cunostinta cu ei nu a venit..Au iesit ai mei la masina si s-au prezentat..Un om asa de uracios nu mai vazusem..Nu mai era omul bland din ajun care ne tot imbrobodea sa ne mutam la ma-sa...Incepusem sa regret si sa-mi para rau de ai mei (cum ar fi, nu meritau asa tratament si asta nu a inteles Dl Claudiu niciodata - eu nu sunt ca el - oricat mi-ar gresi cineva gasesc puterea sa trec peste pt ca se spune ca in viata trebuie sa intorci si celalalt obraz - eu cred ca pt tot ce am facut voi avea o rasplata aici sau dincolo - sunt insa curioasa care va fi rasplata lui...). Oricum, Dumnezeu stie ca ii aprind in fiecare saptamana o lumanare la Biserica si ma rog sa nu-l pedepseasca pentru raul pe care l-a facut sufletului meu...

Si m-am dus inapoi la el...Am sta pana in primavara doar. In acest timp, faceam planuri cum facem imbunatariri la apartament, ce avem de facut. Am spalat de mana vreo 2 luni spetindu-ma in cada aj joasa sa frec blugii lui care se faceau ca tabla in contact cu apa...dar toate mi se pareau nimicuri pentru ca ma intretinea iubirea mea si as fi fost capabila sa il servesc ca pe un stapana si el a profitat din plin de asta. Asta nu stiu daca o facea constient sau pentru ca asa il obisnuisem eu...Vroiam sa vada in mine tot, sa-i fiu indispensabila asatfel incat, am inceput sa ma neglijez pe mine pentru ca, efectiv, nu mai aveam timp de mine si gata....Numai ca fericirea de acolo nu a durat mult: dupa ce ne facusem un rost - masina de spalat, schimbari in casa etc s-a gasit sa se certe cu unchi-su pentru ca spre primavara babicu se simtea rau si chipurile noi nu aveam grija de ea..Nu stiu ce a vb Claudiu cu unchi-su la telefon dar imi inchipui ca asa intepat cum e, i-a raspuns obraznic si se pare (asa sustine el) ca acesta i-a zis sa-si faca bagajele si sa plece asa ca, intr-o dupa amiaza, ma suna pe interior la birou sa-mi spuna ca: in seara asta ne facem bagajele, strangem tot si ne mutam inapoi la ma-ta...Am ramas muta, am incercat sa protestez dar nu aveam cu cine...Asa ca, in seara aia am impachetat tot si am facut vreo 5 drumuri la mama acasa sa aducem toate: haine, masina de spalat, calculator, electrocasnice, oale etc...ma saturasem: in niciun an ma mutasem de 3 ori...ma gandeam ca asa sunt tiganii aia care se plimba cu cortul. Nici nu ma acomodam bine intr-un loc ca trebuia sa ma mut si de fiecare data era mai greu pt ca noi tot acumulam lucruri si eram mereu mai multe de carat. Va inchipuiti ce a fost sa rascolim toata casa??? Mai ales ca ni le aranjasem pe toate te miri pe unde ca, deh, nu ma gandeam ca ma voi plimba asa astfel incat sa le am la indemana...Ma rog, nu am mai zis nimic dar mereu am avut acel sentiment ca plecarea aia a fost cusuta cu ata alba ca sa aflu, peste ani ca asa a si foar: Babicu a plans dupa noi mult timp pentru ca nu a vrut niciodata sa plecam si nici nu a stiut de cearta cu fii-su decat in momentul in care acesta i-a dat cheile lasate de Claudiu.

Am uitat sa precizez ca pe vremea aia aveam o masina: masina lui Claudiu, o dacie reparat de ta-su; el isi luase si prmisul si ne deplasam cu ea.

Asa ca am revenit acasa: ai mei erau fericiti pentru ca si ei sunt batrani si se gandeau ca vor avea un sprijin, mai ales ca era un barbat mai tanar in casa; barbat care insa comenta de cate ori era rugat sa faca ceva..ma rog, nu vreau sa-l barfesc aici numai ca mereu a fost deranjat de cerintele chiar de bun simt ale alor mei: ca era in putere (tata e foarte bolnav si el stia bine - e adevarat ca boala si-a facut-o si agravat-o cu mana lui dar asta nu inseamna ca trebuia sa-i pedepsim si sa le intoarcem spatele ca sa-i invatam o lectie - asa cum pretindea Claudiu)..Mie mi-era mila de ei ca sunt parintii mei - lui nu ca: te-au facut sa suferi toata viata si acum tu le iei apararea? Vroia, mai bine zis, sa stam acolo, sa nu platim nimic (nu dadeam bani la utilitati - ii ajutam facand cumparaturi si cumparandu-le si lor atnci cand faceam unele mai mari) dar sa ne si purtam urat cu ei, chiar ingnorandu-le existenta si incercand sa-i punem cu botul pe labe.

Adevarul e ca am suferit mereu din cauza restrictiilor impuse de mama si din cauza certurilor dintre parintii mei. Nu am avut o copilarie fericita si am incercat sa ma afund in munca, in studiu si apoi l-am gasit pe el ca punct de sprijin si ca refugiu numai ca el nu a inteles niciodata asta si incet incet a cam vrut sa ma faca sa aleg. I-am propus mereu sa incercam sa stam singuri si ma oftica foarte tare plecare de la Babicu unde practic era ca si singuri si incepusem sa ne intelegem mai bine pt ca nu aveam nicio influenta externa.
I-am propus variante multiple dar toate erau proaste: numai ideea lui de a ramane la mama si sa ne facem casa acolo..numai aia nu era rea...Am zis ca el ca sa nu ne mai certam dar incepea sa ma enerveze faptul ca nu accepta alte puncte de vedere si era atat de enervat cand i se prezentau si alte variante si le respingea atat de vehement.

Am hotarat sa ne casatorim. Daca ma intrebati acum, nu mai stiu sa spun motivele pt care mi-a facut propunerea asta..Desi eu nu ma asteptam si am fost un pic...nelamurita (mai mult decat uimita).


Pe maine, internautele mele..Mor di somn.

Va pup!

Admin wrote:

Yasmine a povestit deja de -acum celebra poveste a lui "Hassanica cel'far de frica", hahhahah.
Povestea ruleaza la subiecte recente, da click si citeste, e captivanta. Intre timp, asteptam continuarea celor 1001 de nopti de poveste,Gabico.

O sa asteptam si de la Elenjohn ceva poveste, cel putin mie asa mi-a promis ) hehe, sa vedem ce ne mai spune! Pup!

Comentariile pt Gabi,,,,maine ca acum e film time!! Kiss

Acum astept sa vad daca s-a ajuns la casatorie. Stiu cum e sa te muti cu casa in spinare...M-am mutat in primul and e facultate de 4 ori... a patra oara caram dupa mine o biblioteca intreaga, hehehhehe.

Chiar si eu stiu cum e sa te muti!!! [You must be registered and logged in to see this image.] Numai anul acesta am schimbat 4 tari si vreo 7 locuri si fireste ca am pierdut o gramada de lucruri pt ca eu n-am avut "dacia reparata de ta-su/ a lu' ta-su" loooool, am fost restrictiuonata de nr de kg la avioane asa ca a trebuit sa arunc foarte multe, sa le las pe unde am stat si tot asa!!

Recitind povestea lui Gabi, trebuie sa admitem ca parintii au fost foarte intelegatori si foarte buni cu voi amandoi in perioada despre care spui! Chiar daca s-au purtat ei cu mult conservatorism in trecut, trebuie sa recunoastem ca au fost foarte deschisi si intelegatori! Macar atat sa fi facut si merita tot respectul, altfel te vedeai cu bagajele in strada!! Doamne fereste... dar pe de alta parte, cred ca lucrurile ar fi decurs oarecum altfel daca Claudiu nu ar fi avut aceasta siguranta, ca ai tai va vor primi si sprijini oricand! Poate ar fi fost ceva mai atent si responsabil sau poate chiar cerea sa va despartiti! In oricare din acele doua situatii, cred ca era mai bine decat in cea de mijloc in care ai fost.

In plus, bunica mea (nu mamaita ), mereu imi spunea: asa cum iti obisnuiesti barbatul la inceput, asa il vei avea toata viata! Si eu cred ca avea dreptate... cred ca noi toate de pe forumul acesta am stiut si am avut tendinta de a ne darui in totalitate si a face posibilul si imposibilul pt partenerul nostru. Partea proasta este ca am ales de cele mai multe ori pe acela care a crezut ca i se cuvine toata atenta si munca noastra si nu a apreciat niciodata tot efortul! Mai ramane sa si invatam din greseli si sa stim un lucru...adevaratul refugiu trebuie sa fie in noi insine si/sau in Dumnezeu! Nu cred ca gresim daca alegem varianta aceasta! Nu ne putem trada singuri (decat daca e cineva cu probleme psihice looool!!! sau nu suntem sinceri cu noi si o dam in balarii) si nici Dumnezeu nu ne va trada! De la restul lumii nu prea stii concret care va fi reactia si daca persoana in cauza ne va baga in vreo groapa sau ne va ridica pe culmi... e bine probabil sa pastram pasiunea si emotiile din noi insa in echilibru cu ratiunea... Nu cred ca vin cu o teorie egoista sau anti-sociala ci cred ca e un mod de a balansa lucrurile ca sa nu cadem in extreme!

Asteptam continuarea Sheherezadei, precum spune Admin! Pup!!

Unde-i , dom'ne, Sheherezada noastra? A cam disparut? Si eu care astept povestea?

E la munca...sau acasa azi, parca asa a zis ieri, ca e franta si are nevoie de o zi de odihna...

Buna seara, dragele mele! Iata-ma-s inapoi!
Pai, ramasesem la casatorie, nu? Mda...eveniment care ar trebui sa fie unul foarte emotionant si fericit pentru toata lumea...Asa ar trebui, corect! Pai planificarea casatoriei civile (ca despre asta vb aici - nu erau bani de o nunta - sa ne-ntelegem) a urmat etapele normale ale unei discutii: cand, cum, pe cine, unde, ce facem dupa. Am anuntat mai intai niste prieteni buni cu care ne petreceam timpul si le-am facut pofta de a se casatori si ei..Zis si facut: am stabilit sa facem cununia civila in aceeasi zi, aceeasi ora si sa ne fim martori unii altora.
Dar pana acolo trebuia sa stabilim cine vine: bineinteles ca le spusesem deja parintilor asa ca, logic, nu se punea problema sa le spunem sa stea acasa, nu?

Ei, dar Claudiu nu gandeste asa, doamnelor: ai tai si tata nu vor veni; vom fi doar noi si ceilalti 2...CUM??????????? Simteam ca mi se ridica parul pe ceafa si mai ales ca stiam cu cine tb sa tratez acest subiect: cu incapatanarea in persoana si cu omul care crede ca numai el are dreptate...Whatever..Dupa indelungi dispute si lacrimi si argumente si discutii si cu ta-su....a cedat: vor veni la cununie si parintii. Acum o lupta era castigata; am incercat sa-i spun ca ar fi frumos sa invitam macar cativa prieteni apropiati (macar prietena mea din copilarie si prietenul lui cel mai bun). De ce sa-i chemam? Nu am stabilit ca facem restrans? ca dupa nu dam nicio masa sau petrecere ca nu avem bani de cheltuit si ca mai bine plecam la mare cateva zile, toti 4? Mai, dar le explicam ca nu facem nimic dupa, luam la primarie niste prajituri si sampanie si gata..cred ca ar fi fericiti doar sa ne vada pe noi fericiti...Dar hai mai bine sa chemam toata strada, toti vecinii...sau mai bine las-o balta, nu mai facem nimic si gata...

In acea seara am adormit plangand..Nu credeam ca planificarea unui eveniment fericit va fi asa..dar, il aveam langa mine pe Claudiu...trebuia sa se intample ceva, nu? Pana la urma ne-am impacat..A reusit sa ma convinga ca e mai bine asa si am inghitit pastila si nu m-am mai gandit la acest aspect. Am calculat noi cam pe ce data sa pice si trebuia sa mergem la primarie sa depunem actele, cu 2 saptamani inainte de cununie.

Cu aproximativ o saptamana inainte de depunerea actelor, am fost plecati intr-o duminica la cumparaturi noi fetele si cu celalalt mire iar Claudiu urma sa vina mai tarziu deoarece avea ceva de rezolvat dimineata.

Tocmai cand urma sa ne intalnim, m-a sunat sa-mi spuna ca a avut un accident grav cu masina, ca e facuta acordeon si ca e o minune ca ela scapat ok, doar cu o lovitura la ceafa. Masina era facuta praf, masina cu care planuise sa plecam la mare dupa cununie...Era in stare de soc..Gabi, am ramas fara masina..Atat putea sa spuna.A avut cateva zile de cosmar si am incercat sa-l linistesc, sa nu-i mai aduc aminte....Dar s-a gasit chiar in ziua in care trebuia sa mergem sa depunem actele sa fie cu curul in sus...Si am inceput cearta chiar de acasa..Ma demoraliza total sa-l vad asa...Ma enerva la culme ca masina era mai importanta decat ce urma sa faca in acea zi...Asa ca tot drumul spre casa celor 2 prieteni cu care urma sa mergem a fost un cosmar..Niciunul nu a vorbit iar eu ma simteam jumatate vinovata ca am iscat cearta si jumamatate ignita de atitudinea lui si chiar indurerata..

La Florin si Mihaela ne-am certat mai rau, eu am plans o gramada..Pana la urma am plecat si pe drum am incercat sa-l impac luandu-l de mana...Ma respins cu o ura in priviri...De fapt asa era mereu: de cate ori ne certam avea o privire de as fi preferat sa-mi dea o palma si sa urle decat sa ma respinga cu atata scarba si sa aiba privirea aia si vorba aia:DISPARI (iti amitesti, iubire???)..ca si cum ar fi vrut chiar sa dispar definitiv ...asa ma simteam si in acele momente simteam ca nu mai am nimic al meu si ma agatam si mai tare de el si se enerva si mai rau...dar asta nu a inteles-o niciodata Claudiu...si a facut din aceste certuri care se transformau in adevarate batalii (ca un bulgare de zapada care creste pe masura ce aluneca la vale) un motiv pentru despartirea noastra.

Revenind la cearta din strada: ma respins cum numai el stia, m-a adus la disperare si m-a imbrancit pana la momentul in care mi-a zis ca el nu mai merge la primarie si mi-a aruncat buletinul pe jos.

Am ramas muta, nu stiam ce sa zic si cum sa reactionez. Pana la urma Florin si Mihaela m-au ajuns din urma si m-au convins sa nu ma duc acasa si sa stau cu ai mei pentru ca nu era prima oara cand pleca de acasa cu bagaje cu tot si daca face asta si acum cand tb sa faceti acest pas important e clar ca ai mei il vor renega in final...mai ales daca ma vad iara distrusa...cum de altfel am fost cam pe toata perioada relatiei..parca la un moment dat imi lipseau momentele in care ma umileam si-mi ceream iertare doar ca sa se simta bine desi stiam ca nu am gresit cu nimic decat poate cu prea multa dragoste si probabil si o micuta obsesie facuta pt barbatul pe care il ridicasem asa pe un piedestal si facusem din el obiect de adoratie...nu cred ca a stiut asta vreodata sau chiar daca a intuit-o, nu a apreciat defel...greseala mea...trebuia sa-l tratez cum ii tratez acum pe cei care ma calca pe coada: cu indiferenta si cu verde-n fata (adevarul doare mereu).

Si am plecat cu ei la primarie. Pe drum a sunat Claudiu sa intrebe daca mai sunt cu ei ca vine si el. Acolo nu am scos un cuvant, nu am vb nimic...in fata prsoanei care ne cerea actele sa le depunem ne-am purtat ca 2 straini, ba mai mult, cand doamna a intrebat: sotia ia numele sotului? el, NU, categoric si femeia s-a uitat cam ciudat la el si a incercat sa-i explice ca e mai bine pt perioada cand vor veni copii etc...pana la urma a acceptat...Ne-am impacat pana la urma si ma linistisem...Dupa orice cearta, oricat de rea, oricat ma umileam in fata lui, oricat vedeam ura, ma bucuram cand ma "ierta" si ma primea inapoi in gratiile lui....Sunt rea acum, dar cand imi amintesc unele lucruri imi clocoteste sangele in vine: barbatul asta m-a calcat in picioare si m-a facut sa sufar enorm si cu fiecare suferinta si lacrima l-am iubit mai mult incat pot sa spun si acum, dupa atata timp ca mi-e tare dor de el si ii simt lipsa la fiecare pas si parca amintirile revin mai puternice in loc sa se estompeze...

Ascultati melodia Madalinei Manole - Suflet Gol (Dumnezeu sa o ierte!)...Am auzit-o acum 2 zile si m-a lasat muta: nimic nu putea sa descrie mai bine ce simt si cum sunt...

Din pacate, cum spune Yasmine, vindecare vine numai din mine si din puterea mea de a recapata increderea pierduta in propiria persoana...


Dupa casatorie au urmat alte si alte certuri, urmate si ele de perioade mai lungi sau mai scurte de acalmie...Ne concentram acum sa facem un copil..Am aflat insa ca nu pot face decat dupa multe si indelungi tratamente si asta pt ca luasem cativa ani niste anticonceptionale nepotrivite care mi-au afectat capacitatea de a putea face copii...si ai le-am luat tot pt ca m-am grabit sa-i fac lui Claudiu pe plac: sa nu mai folosim prezervative ca sunt neplacute, mai bine ia tu niste pilule si ca sa nu mai pierd timpul pe la doctori si sa-mi fac analize, m-am rugat de o farmacista sa-mi prescrie ceva..femeia mi-a facut pe plac dar cu inima indoita deoarece anti se prescriu dupa analize, in fct de greutate etc...

Stiu ca acum suna ca si cum tot raul din viata mea se datoreaza lui dar adevarul e ca si eu sunt vinovata ca m-am complacut in niste situatii doar pentru a nu-l supara si a-i face pe plac..situatii care s-au intors eventualy tot impotriva mea...si eu am ramas cu ele.."mostenire"

M-am gandit de multe ori daca faptul ca nu pot avea un copil asa rapid nu o fi fost un motiv pt el..sa plece. Pt ca in ultimele luni inainte de despartire ma intreba de cate ori vedea un copil : cand o sa avem si noi o fetita? Si probabil a crezut ca nu am depus suficiente eforturi si nu m-am interesat cum sa facem sa putem avea copii..ce nu stie insa si nu cred ca va afla e ca, la utimul control (cand nu mai eram impreuna) doctora a decis sa-l cheme si pe el la o spermografie pt ca era suspect ca nu ar putea el concepe...La mine pb nu erau suficient de grave sa justifice de ce in aproape 2 ani de cand lasasem anti sa nu raman deloc...(si cu tot tratamentul facut inca de cand aflasem ca o sa concep ffff greu).

Va mai povestesc maine seara...Oricum, ne apropiem de final...Nu mai e mult de povestit...Noapte buna, dragele mele!

gabi_gabi wrote:

Din pacate, cum spune Yasmine, vindecare vine numai din mine si din puterea mea de a recapata increderea pierduta in propiria persoana...


Dupa casatorie au urmat alte si alte certuri, urmate si ele de perioade mai lungi sau mai scurte de acalmie...Ne concentram acum sa facem un copil..Am aflat insa ca nu pot face decat dupa multe si indelungi tratamente si asta pt ca luasem cativa ani niste anticonceptionale nepotrivite care mi-au afectat capacitatea de a putea face copii...si ai le-am luat tot pt ca m-am grabit sa-i fac lui Claudiu pe plac: sa nu mai folosim prezervative ca sunt neplacute, mai bine ia tu niste pilule si ca sa nu mai pierd timpul pe la doctori si sa-mi fac analize, m-am rugat de o farmacista sa-mi prescrie ceva..femeia mi-a facut pe plac dar cu inima indoita deoarece anti se prescriu dupa analize, in fct de greutate etc...

Stiu ca acum suna ca si cum tot raul din viata mea se datoreaza lui dar adevarul e ca si eu sunt vinovata ca m-am complacut in niste situatii doar pentru a nu-l supara si a-i face pe plac..situatii care s-au intors eventualy tot impotriva mea...si eu am ramas cu ele.."mostenire"

M-am gandit de multe ori daca faptul ca nu pot avea un copil asa rapid nu o fi fost un motiv pt el..sa plece. Pt ca in ultimele luni inainte de despartire ma intreba de cate ori vedea un copil : cand o sa avem si noi o fetita? Si probabil a crezut ca nu am depus suficiente eforturi si nu m-am interesat cum sa facem sa putem avea copii..ce nu stie insa si nu cred ca va afla e ca, la utimul control (cand nu mai eram impreuna) doctora a decis sa-l cheme si pe el la o spermografie pt ca era suspect ca nu ar putea el concepe...La mine pb nu erau suficient de grave sa justifice de ce in aproape 2 ani de cand lasasem anti sa nu raman deloc...(si cu tot tratamentul facut inca de cand aflasem ca o sa concep ffff greu).

Va mai povestesc maine seara...Oricum, ne apropiem de final...Nu mai e mult de povestit...Noapte buna, dragele mele!

Si eu am facult multe greseli in viata mea tocmai din dorinta "de a fi pe plac" celorlalti. Si nu e tocmai comod sa renunti la personalitatea ta, sa te dizolvi pe tine insati in dorintele personale ale celorlalti.
Si eu mi-am luat pilula amara a vietii dar acum traiesc dupa principiul: "cui nu-i place cum sunt, nu are decat sa-mi intoarca spatele".
Asteptam si sfarsitul iar apoi vom lua puncte din povestirea ta si le vom dezbate din punct de vedere psihologic. Sper sa se arate si Floare de martie pe la ochi ca nu stiu unde-i lucesc ei acum ochisorii ca nu prea intra pe forum.

Nice story,,,,maine am sa punctez si eu ca azi am o stare de mai bine nu spun... am vrut sa zic ceva si mi-am pierdut si ideea...

Draga mea Gabi, acest om este irecuperabil si ceea ce a facut din si cu tine, eu totusi cred ca nu era nimic personal ci doar o lupta interioara a lui. O confuzie si o nervozitate venita din lipsa stapanirii de sine, a increderii, cum am mai spus, precum catelul care se teme si latra in continuare sa nu isi arate slabiciunea. Pacat ca astfel de persoane nu apreciaza si nu vor aprecia niciodata faptul ca vreo femeie l-a ridicat pe un piedestal si l-a adorat, i-a facut absolut orice sa il vada fericit! In cel mai bun caz, s-ar putea sa realizeze asta peste ani si ani cand nu va mai da peste vreuna ca tine, din contra, una care sa-l puna la colt iar atunci isi va aduce aminte de tine.

Imi pare teribil de rau ca ai trecut prin asa momente dar ma bucur ca macar s-a sfarsit si incepi sa iti traiesti viata proprie si nu prin a altora! Cred ca asta e ceea ce conteaza acum. Te-ai maturizat cu siguranta si vezi lucrurile altfel...ai multe posibilitati de transformare si eu chiar cred in succesul tau. Doar ca trebuie sa admiti ca ceea ce a fost, a fost si nu mai e si nici nu mai trebuie sa fie. Trebuie inchis cum inchizi o carte si stii ce e in ea dar nu te mai tenteaza sa recitesti pagini! Mai trebuie sa ai si rabdare si impacare cu sine, pt ca acumulezi multa energie negativa si explodeaza prin a face ceva nebunesc care apasa iar pe vechi rani.

Ca o concluzie asa pt toata lumea... NU renuntati niciodata la prieteni, familie si mai ales la sine, la propria persoana, pentru un om (barbat/femeie). Cand cineva te place, te place asa cum esti, pentru tot ceea ce esti de la firele de par pana la secretele tale ascunse. E imposibil ca cineva in lumea asta sa nu se potriveasca pe "tipar", desi e drept ca viata in doi te schimba, amandoi invata unul de la celalalt si bune si rele....dar structura in sine trebuie sa ramana aceeasi. Apoi...demnitatea trebuie sa ramana in prim plan mereu pt ca a te umili si a te chinui toata viata nu e o fericire....din pacate noi credem ca cel de langa noi va aprecia si ne inconjura cu iubire pt tot efortul asta dureros... si repetam actul pt ca speram ca vom primi ceea ce dorim, iar placerea/bucuria dupa durere e clar foarte bine conturata. Partea proasta este ca in 99% din cazuri nu vine...si ne zbatem ca pestele pe uscat dar cum nu putem vedea marea la orizont, ne zbatem in continuare pt ca macar ne-am obisnuit cu mediul si e previzibil!

Pai, sa vedem si incheierea....Dupa ce am facut pasul acesta a urmat viata cu bune si rele, certuri si impacari, planuri de viitor..Joburi schimbate - la el; masini schimbate, accidente, probleme, calatorii; am nasit un cuplu (desi noi nu eram casatoriti religios); planuri de a avea un bebe. Pentru asta am tot mers la medic si am incercat si niste tratamente...Viata incepuse sa se aseze, certurile nu mai erau asa dese..Parca ne iubeam mai mult (asa vedeam eu - probabil ca el nu)...Pana in ziua fatidica cand a gasit un alt loc de munca, asta dupa stat acasa vreo 2 luni. M-am bucurat initial ca si-a gasit acel loc deoarece incepusem sa ne descurcam greu doar cu un salariu. S-a angajat acolo. Sediul firmei era pe undeva prin Radauti si trebuia sa merga acolo periodic asa ca mai lipsea in week-end de acasa. Si ma suna cred ca de 20 de ori pe zi sa-mi spuna cat ii lipsesc. Firma asta mai organiza si diferite traininguri iar spre primavara anului trecut s-a organizat faimosul training la munte. In acest training a cunoscut-o pe tiza mea, Dra Gabriela. Din acel moment, cand s-a intors acasa a povestit incontinuu numai de ea: ce s-a intamplat acolo, ce s-a intamplat la munca, ce-a zis Gabi, ce-a dres gabi etc. Initial nu am zis nimic dar am inceput sa sesizez aceasta repetitivitate si obsedanta Gabi imi tot aparea in viata lucru care a inceput sa ma deranjeze si i l-am adus la cunostinta mai intai facand glume la care bineinteles nu tinea si reactiona ca un om vinovat (suparandu-se). In plus, spre vara, incepuse sa mai merga si la alte traininguri dar acum nu ma mai suna asa de des..abia daca primeam un apel de la el. A urmat apoi ziua noastra, 19 iulie, cand am planuit sa mergem la mare numai ca planurile noastre au fost date peste cap de pretextul lui prin care imi spunea ca are nu stiu ce treburi, ca nu-si poate lua concediu etc asa ca vacanta noastra si asa scurta s-a scurtat mai rau. In aceasta vacanta am mers mai mult in virtutea inertiei: el e clar ca nu era acolo iar eu incercam sa pricep ce are si sa fac lucrurile sa mearga numai ca nu aveam cu cine. Cred ca abia astepta sa revina acasa, in Bucuresti...Bineinteles ca in tot acest timp (de la faimosul training) noptile nostre de dragoste erau din ce in ce mai rare, mai reci - era prea obosit, stresat, venea numai tarziu de pe teren. Intr-o seara eu il asteptam cu mancarea (deja se racise) si el apare la 12 noaptea si-mi aduce un mp4 si chipurile l-a platit cu o cina la KFC..bineinteles...cui credeti? Gabrielei, normal...Si proasta de nevasta statea acasa si-l astepta cu cina..Cand l-am intrebat nervoasa daca nu l-a platit cumva si-n natura s-a suparat foc pe mine.

Cu alta ocazie a plecat cu baietii la peste sambata si s-a intors spunandu-mi ca tb sa se duca pana la Campulung sa ajute un coleg care a ramas cu masina de serviciu in pana si chipurile, pleaca cu seful...Ajuns la "Campulung" s-a pornit furtuna si nu a mai putut pleca si a ramas peste noapte si nu a avut semnal astfel incat sa-mi raspunda la cele cateva zeci de apeluri pe care i le-am dat. Numai eu stiu cum am dormit in acea noapte..Sau mai bine zis, cum nu am dormit Dar cand a venit acasa tot eu eram vinovata ca nu am incredere in el si ca de ce ajung la extreme cu disperarea cand nu stiu de sotul meu nimic zeci de ore in sir (repet - el era omul care ma stresa cu telefoane cand nu eram langa el; omul care nu mi-a reprosat niciodata ca m-am ingrasat, omul care imi jura ca ma va iubi si la 100 de kg)..Devenise omul care ma intreba cand dau burta jos, ca nu vad ca s-a lasat? Omul care-mi jurase credinta s-a schimbat in cateva luni....Zice el ca toata schimbarea a survenit dupa o cearta puternica avuta dupa faimosul lui training...Cand trebuia sa mergem la peste intr-o duminica si l-am rugat ca in sambata de dinainte sa mergem la un concert K1 si a refuzat total asa ca i-am zis ca nu merg nici eu la peste cu el - am zis-o la nervi, mai ales ca m-a dus la extrem, facand misto de mine...Numai ca mi-a trecut furia si am vrut sa-l ajut la bagajele pt peste numai ca mi-a trantit-o ca nu am ce cauta si ca nu merg cu el..atunci, infuriata i-am smuls o punga cu ce strangea el si am trantit-o pe masa...in punga era si un cutit si acela s-a infipt in masa....Mi-a reprosat apoi ca am aruncat cu cutite in el...A luat de acolo toate obiectele taioase crezand ca vreau sa-mi fac rau...Doamne...chiar asa nebuna sa fiu...e clar ca nu ma cunostea deloc...iubesc prea mult viata ca sa mi-o iau din cauza unui barbat..ca atare..am fost destul de sanatoasa dupa plecarea lui, nu l-am urmarit asa cum credea si s-a purtat ca un porc si s-a ascuns de frica sa nu ma duc peste el si sa ma milogesc....dar asta nu am s-o fac..am mandria mea...numai ca el nu va pricepe asta vreodata...e prea imatur pt asta..poate va pricepe dupa ce va trece de 30 de ani...(sau poate nici atunci - are niste pb pe care ar trebui sa le rezolve numai ca vad ca nu e constient inca de ele - macar eu incep sa ma descopar si sa invat din greseli). Mda..de la acel incident "ceva s-a schimbat in el" - citez....Pretxte pe care, culmea, el chiar le crede...Whatever....

Omul asta nu ma mai iubea..era clar...vedeam diferentele..ii spuneam... "esti paranoica, esti nebuna"..Mda..Uite ce nebuna am fost ..Atat de nebuna ca dupa 2-3 luni a plecat, nemaisuportand sa vina acasa....Deh..Nu aveam un palat sa-i ofer si viata e asa cum ti-o faci...

A urmat inca un concediu la mare in care iar ne-am chinuit sa parem normali..Nu ne iesea deloc..Dupa acest concediu iar urma un training al lui...la mare de data asta..A plecat..niciun telefon chiar si 12 ore..Il sunam si nu raspundea decat dupa mult timp..etc...Totul a culminat cu ziua de duminica cand trebuia sa se intoarca si m-a sunat dimineata sa-mi spuna ca se duce la plaja si ca-si lasa tel in masina si ca vor pleca dupa amiaza. S-a facut 5, 6, 7 niciun semn, il sunam si nimic...M-a sunat inapoi abia pe la 12 noaptea sa-mi spuna ca atunci pleaca de acolo si ca au stat mai mult...In acest timp am indraznit (a doua oara in viata) sa-i trimit mesaj unui coleg..eram ingrijorata de nu aveam aer..ma gandeam la ce era mai rau...bineinteles ca a facut scandal pe aceeasi tema: nu am incredere in el si a doua zi, la munca a aflat ca am trimis mesaj acelui tip si mi-a zis ca ce drept am sa faca asta, ca-l fac de ras, ca-l controlez ca ala plecase mai devreme si nu mai era cu ei...ma rog

Am zis ca am facut asta a doua oara. Prima data a fost atunci cand a plecat la Campulung si "nu mai avea semnal". I-am trimis mesaj aceluiasi coleg (cel caruia chipurile i se stricase masina).. Si s-a suparat si atunci..Probabil ca nu era unde spusese asa cum nu era nici la "mare"....

Nu mai pot..tocmai ii spuneam Yasminei cat e de greu si cat doare...o sa fac o pauza (nu credeam ca-mi va fi atat de greu.....sunt amintirile cele mai dureroase)..

Restul e destul de usor de ghicit..dar va voi povesti..Va pup

No comments, Gabico! Esti tanara si viata merge mai departe. Pup!

E momentul sa mai tragi putin aer in piept, sa zambesti si sa te descarci de toate cele... Stiu ca e usor de zis dar cred ca esti mai puternica decat crezi! Astept continuarea nu pt ca n--as sti-o sau ca vreau sa vada si ceilalti precum curiozitatea dinspre finalul filmului ci pentru tine!! Cred ca un mod mai usor de a trece peste, este sa admitem si mai apoi sa ne obisnuim cu ideea!

Gabi curaj, in viata sunt mult mai multe lucruri de pretuit si apreciat decat un barbat. Considera ca in toti acesti ani nu ai fost tu cea care ai trait, a fost dublura ta si iao de la capat. Ti-o spun eu ,care din pacate am avut parte de mult prea mult.............. Viata trebuie traita asa cum e , nu te poti sustrage , dar indulcesti-o cum poti tu mai bine, sa nu simti vesnic amar in gura, amar care daca il lasi sa te domine iti cuprinde intreaga fiinta. pup.

Subscriu la ce a zis Elen!!