Romanian Cafe


 
HomeHome  CalendarCalendar  GalleryGallery  FAQFAQ  SearchSearch  MemberlistMemberlist  UsergroupsUsergroups  Log inLog in  RegisterRegister  

Share | 
 

 Muntele Vrajit - pasaje & adnotari

View previous topic View next topic Go down 
AuthorMessage
Admin
Admin


Posts : 1391
Join date : 2009-08-03
Age : 43
Location : Cairo

PostSubject: Muntele Vrajit - pasaje & adnotari   Mon Sep 07, 2009 11:47 pm

Sosire


Un tînăr modest pleca în toiul verii de la Hamburg, oraşul sau natal, spre Davos-Platz, în Graubiinden. Se ducea în vizita pentru trei săptâmîni.
Dar de la Hamburg şi pînă acolo jos călătoria este lunga; de fapt, prea lungă pentru scurtimea şederii proiectate. Treci de pe platoul înalt al Germaniei meridionale mai întîi prin diferite ţinuturi, urcind şi coborînd, şi în cele din urmă ajungi pînă la ţărmul lacului Constanţa, iar de aici pluteşti cu vaporul peste valurile săltăreţe, dincolo de prăpăstii socotite odinioară ca fiind genuni fără fund.
Apoi, călătoria începe să se fărîmiţeze, după ce atîta vreme se desfâ-şurase în linie dreaptă, ca dintr-un salt. Intervin întîrzieri şi greutăţi. Pe teritoriul elveţian, în localitatea Rorschach, trebuie să foloseşti din nou drumul de fier, însă nu ajungi decît pînă la Landquart, o mică staţiune alpină, unde eşti silit să schimbi trenul. E o linie îngustă de cale ferată, unde urci în vagon după ce ai stat multă vreme în bătaia vîntului, într-un ţinut lipsit de orice farmec, şi chiar din clipa cînd se urneşte locomotiva -mică, dar cu o putere de tracţiune excepţională după cît se pare — începe partea cu adevărat aventuroasă a călătoriei, un suiş abrupt şi greu, care parcă nu mai ia sfîrşit. Deoarece gara Landquart se află încă la o altitu¬dine relativ scăzuta; dar acum o apuci serios către inima munţilor, pe un drum stîncos, sălbatic şi anevoios.
Hans Castorp — căci acesta este numele tînărului — stătea singur într-un compartiment capitonat în cenuşiu, cu valiza din piele de crocodil, un dar din partea unchiului şi tutorelui său, consulul Tienappel - ca sâ-l prezentăm de pe acum pe numele lui - , cu paltonul ce se legăna agăţat de un cîrlig şi cu pătura făcută sul; stătea la fereastra cu geamul lăsat şi, cum răcoarea după-amiezii se simţea din ce în ce mai tare, îşi ridică, asemenea unui copil răsfăţat şi plăpînd ce era, gulerul pardesiului de o croiala largă şi modernă, căptuşit cu mătase. Lîngă el. pe bancă, se afla o carte broşata, intitulată Ocean Steamships pe Care îşi aruncase ochii din cînd în cînd la începutul călătoriei; dar acum cartea zăcea acolo, uitata, iar răsuflarea gîfîitoare â locomotivei presăra pulbere de cărbune pe copertă.
Două zile de călătorie îndepărtează omul - şi cu atît mai mult pe un tînar care încă nu şi-a înfipt destul de puternic rădăcinile în viaţa - îl îndepărtează de universul sau cotidian, de tot ceea ce el numea datorii, interese, griji, speranţe, îl îndepărtează infinit mai mult decît şi-ar fi putut închipui în timpul drumului cu trăsura spre gară. Spaţiul care, rotindu-se şi gonind, se interpune între el şi locul său de baştină, desfăşoară forţe pe care, de obicei, le credem rezervate duratei timpului; din oră în oră el determină prefaceri interioare, foarte asemănătoare celor provocate de timp, dar pe care, într-un anumit chip, le întrece. Asemenea acestuia din urmă el zămisleşte uitarea, dar o realizează desprinzînd făptura omenească din cercul contingenţelor ei, pentru ă o transpune într-o stare de libertate iniţială; astfel, cît ăi bate din palme, face un vagabond chiar dintr-un pedant şi un filistin. Se spune că timpul este o Lete; însă aerul depărtărilor este şi el un fel de elixir, iar dacă efectul său este mai puţin desâvîrşit, în schimb e cu atît mai rapid.
Hans Castorp avea să simtă toate acestea chiar pe pielea lui. Nu era dispus să ia prea în serios călătoria aceasta şi sa se angajeze sufleteşte. Intenţia sa fusese, mâi curînd, să se achite cît mai iute de această obli¬gaţie, pentru ca trebuia să se achite, apoi să se întoarcă ăcasa la fel cum plecase şi să-şi reia traiul exact de acolo de unde, pentru scurtă vreme, fusese silit sa-l părăsească. Ieri încă era absorbit în întregime de lumea gîndurilor sale obişnuite, cu alte cuvinte se ocupase atît de trecutul cel mai apropiat, deci de examenul dat, cît şi de viitorul imediat, adică de debutul în practică, la „Tunder & Wilms" („Şantier de construcţii navale, fabrică de maşini şi cazangerie"), si aruncase o privire — atît de nerăb¬dătoare pe cît îi îngăduia temperamentul — asupra următoarelor trei saptâmîni. Acum însă, i se părea că împrejurările îi cer întreaga atenţie şi că nu-i era îngăduit sa treacă peste ele cu uşurinţa. începea sâ-l frămînte şi să-i stîrneasca o oarecare îngrijorare simţâmîntul de a fi ajuns în regiuni înalte, al căror aer nu-l respirase încă niciodată, şi unde, după cum ştia, domneau condiţii de viaţă neobişnuit de firave şi neîndestulătoare. Patrie şi orînduire socială erau noţiuni care nu numai că rămăseseră foarte departe în urma lui, dar, mai ales, rămăseseră cu mulţi stînjeni sub el, iar ascensiunea continua mereu şi mereu. Suspen¬dat între aceste noţiuni şi necunoscut, se întreba ce se va petrece cu el acolo sus. Oare nu era nechibzuit şi nesănătos pentru unul că el, născut şi obişnuit să respire la numai cîţiva metri deasupra nivelului marii, sa se las* purtat dintr-o dată către aceste regiuni înalte, fără să fi petrecut cîteva zile în vreun loc intermediar? Dorea sa fi ajuns deja la destinaţie căci, îşi spunea el, odată ajuns sus, va putea trăi ca în orice alt loc, iar nu ca în clipa de faţă, a urcuşului, cînd tot ce-l înconjoară îi aminteşte ca se află în regiuni neobişnuite. Se uită afara: trenul şerpuia prin defileul îngust; se vedeau primele vagoane, se vedea locomotiva chinuindu-se şi zvîrlind valuri de fum brun, verde şi negru, ce se risipeau. La dreapta, murmurau ape în adîncuri; la stînga, dintre blocuri de stîncâ, ţîşneau brazi întunecaţi spre un cer sur ca piatra. Apăreau tunele scufundate în beznă, şi cînd se făcea iarăşi lumină, se deschideau vaste prăpăstii cu mici aşezări aflate pe fundul lor. Apoi toate se închideau şi apăreau alte defilee, cu rămăşiţe de zăpadă printre crăpături şi surpături. Urmau opriri în faţa unor gări prăpădite, capete de linii, pe care trenul le părăsea pornind în sens opus, fapt ce te zăpăcea complet, căci nu mai ştiai în ce direcţie călătoreşti şi nici nu-ţi puteai da seama unde se află punctele cardinale. Privelişti măreţe asupra miraculoasei înfăţişări şi aglomerări a universului alpin, în care pătrundeai urcînd, se dezvăluiau şi, apoi, dispăreau, la o cotitură, din faţă ochilor pierduţi în admiraţie. Hans Castorp îşi spuse că fără îndoială lăsase în urma zona copacilor înfrunziţi şi, de asemenea, dacă nu se înşelă, pe aceea a păsărilor cîntătoare, iar gîndul acesta al încetării totale, al despuierii, îl făcu să fie cuprins de un fel de ameţeală şi de o uşoară greaţa, încît vreme de doua minute îşi acoperi ochii cu mîna. Dar îi trecu. Constată că urcuşul luase sfîrşit şi că depăşise punctul cel mai înalt ăl defileului. Acum, trenul mergea mult măi lin, pe fundul unei văi.
Eră cam către ora opt seara şi lumină zilei încă mai dăinuia. In depărtare, la extremitatea peisajului, apăru un lac cu valuri cenuşii, iar brazii se înălţau negri deasupra ţărmurilor şi de-a lungul povîmişurilor. se răreau, se pierdeau, nelăsînd după ei decît o îngrămădire stîncoasa, de-o goliciune trista, învăluită de ceaţă. Trenul se opri lîngă o gara mică; era Davos-Dorf, după cum auzi Hans Castorp strigîndu-se pe peron, prin urmare în curînd avea să ajungă la capătul călătoriei. Şi deodată, lîngă el, răsună vocea lui Joachim Ziemssen. vocea potolită şi hamburghezâ â vărului său care-i spunea:
Back to top Go down
View user profile http://romaniancafe.forumotion.net
 
Muntele Vrajit - pasaje & adnotari
View previous topic View next topic Back to top 
Page 1 of 1

Permissions in this forum:You cannot reply to topics in this forum
Romanian Cafe  :: Literatura lumii :: Batrana Europa si cartile ei-
Jump to: