Romanian Cafe


 
HomeHome  CalendarCalendar  GalleryGallery  FAQFAQ  SearchSearch  MemberlistMemberlist  UsergroupsUsergroups  Log inLog in  RegisterRegister  

Share | 
 

 Femeia musulmana

View previous topic View next topic Go down 
AuthorMessage
Admin
Admin


Posts : 1391
Join date : 2009-08-03
Age : 43
Location : Cairo

PostSubject: Femeia musulmana   Sat Jun 26, 2010 3:35 pm

Back to top Go down
View user profile http://romaniancafe.forumotion.net
Selma Nuran



Posts : 4
Join date : 2010-09-15
Age : 29
Location : Chisinau

PostSubject: Re: Femeia musulmana   Sat Sep 25, 2010 4:17 pm


Femeia musulmana se roagă cu regularitate de cinci ori pe zi Ea împlineşte toate cele cinci rugăciuni zilnice la timpul potrivit şi nu lasă treburile domestice sau îndatoririle sale de mamă şi soţie să o împiedice să facă acest lucru. Rugăciunea este stâlpul religiei – cel ce împlineşte rugăciunea împlineşte credinţa şi cel ce neglijează rugăciunea distruge credinţa. Rugăciunea este cea mai bună şi mai nobilă dintre fapte, aşa
cum a explicat Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – în hadis-ul relatat de ’Abdullah ibn Mas’ud: „L-am întrebat pe Trimisul lui Allah: «Care faptă este cea mai iubită de Allah?» El a zis: «Să împlineşti fiecare rugăciune de îndată ce este timpul potrivit.» L-am întrebat: «Şi apoi?» El a zis: «Să te porţi cu părinţii cu îngăduinţă şi respect.» L-am întrebat: «Şi apoi?» El a zis: «Lupta sfântă (jihad) pentru cauza lui Allah.»”
Rugăciunea este legătura dintre un rob şi Stăpânul său. Este izvorul abundent din care o persoană dobândeşte putere, stabilitate, îngăduinţă şi mulţumire şi este un mijloc de a îndepărta pata păcatelor făcute. Abu Huraira – Pacea fie asupra sa! –, companionul Profetului, a relatat: „L-am auzit pe Trimisul lui Allah spunând: «Ce aţi crede dacă ar exista un râu care ar curge înaintea uşii oricăruia dintre voi şi el [omul] s-ar îmbăia în acesta de cinci ori pe zi? Ar mai rămâne vreo urmă de murdărie?» Oamenii au zis: «Nu ar mai exista nici o urmă de murdărie pe el.» El a zis: «Acest lucru este asemenea celor cinci rugăciuni zilnice, prin intermediul cărora Allah şterge păcatele.»”
Jaabir – Pacea fie asupra sa! –, un alt companion, a spus: „Trimisul lui Allah a zis: «Cele cinci rugăciuni zilnice sunt precum un râu adânc care curge pe lângă uşa oricăruia dintre voi, în care el [omul] se îmbăiază de cinci ori în fiecare zi.»” Rugăciunea este o milostenie pe care Allah a pogorât-o asupra robilor Săi; ei caută umbra ei de cinci ori pe zi şi se
roagă Domnului lor, slăvindu-L, cerându-I sprijinul şi căutându-I milostenia, călăuzirea şi iertarea. Din acest motiv, rugăciunea devine un mijloc de purificare pentru cei care se roagă, bărbaţi şi femei în egală măsură, curăţindu-i pe ei de păcate.
’Uthman ibn ’Affaan – Pacea fie asupra sa! – a zis: „L-am auzit pe Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – spunând: «Nu există nici un musulman pentru care dacă, atunci când intră timpul de rugăciune, el face abluţiunea corect, se concentrează asupra rugăciunii şi se prosternează aşa cum se cuvine, rugăciunea sa să nu fie o ispăşire pentru păcatele săvârşite mai înainte de ea, atâta timp cât nu au fost
săvârşite păcate majore. Aşa va fi până la sfârşitul vremii.»”
Există multe relatări care vorbesc despre importanţa rugăciunii, despre binecuvântările pe care le aduce bărbaţilor şi femeilor care se roagă şi despre recoltele abundente de favoruri pe care ei pot să le culeagă de fiecare dată când stau înaintea lui Allah cu smerenie şi căinţă.

cartea: femeia musulmana
Back to top Go down
View user profile
Selma Nuran



Posts : 4
Join date : 2010-09-15
Age : 29
Location : Chisinau

PostSubject: Re: Femeia musulmana   Sat Sep 25, 2010 4:24 pm

Femeile musulmane nu se limitează numai la cele cinci rugăciuni zilnice obligatorii; ele împlinesc de asemenea şi acele rugăciunii sunna pe care Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – obişnuia să le facă în mod obişnuit şi fac cât mai multe rugăciuni opţionale (nafl), atâtea cât le permite timpul şi puterea. Aceste rugăciuni includ şi rugăciunea opţională de dimineaţă (salat ad-duha), rugăciunile sunna care urmează
după rugăciunea de seara (magreb) şi rugăciunile împlinite în timpul nopţii. Rugăciunile opţionale îl aduc pe om mai aproape de Allah, prin ele acesta câştigă iubirea şi mulţumirea Sa şi îl fac unul dintre robii Săi biruitori, supuşi şi drepţi. Nu există indiciu mai clar referitor la starea măreaţă obţinută de credinciosul care se apropie de Allah prin faptele împlinite în plus decât acest hadis qudsi (relatare sfântă): „Robul meu continuă să se apropie de Mine cu fapte împlinite în plus pentru ca Eu să îl iubesc. Când Eu îl iubesc, Eu sunt auzul lui cu care aude, vederea lui cu care vede, mâna lui cu care loveşte şi piciorul lui cu care merge. Şi de Mi-ar cere (ceva), cu siguranţă I-l voi da şi de mi-ar cere adăpost, cu siguranţă I-l voi oferi.”45 Datorită iubirii lui Allah pentru robul Său, acea persoană va fi iubită de locuitorii cerului şi ai pământului, aşa cum se
spune într-o relatare făcută de Abu Huraira – Pacea fie asupra sa! –, în care Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a zis: „Când Allah îl iubeşte pe unul dintre robii Săi, îl cheamă pe Gavriil (Jibril) şi spune: «Îl iubesc pe cutare; iubeşte-l şi tu.» Atunci Gavriil îl va iubi şi va spune locuitorilor cerurilor: «Allah îl iubeşte pe cutare; iubiţi-l şi voi.» Şi astfel îl vor iubi şi locuitorii cerurilor (îngerii) şi el va fi cinstit pe pământ.
Dacă Allah nu-l iubeşte pe unul dintre robii Săi, îl cheamă pe Gavriil şi spune: «Nu-l iubesc pe cutare; nu-l iubi nici tu.» Atunci Gavriil nu-l va iubi şi va spune locuitorilor cerurilor: «Allah nu-l iubeşte pe cutare; nu-l iubiţi nici voi.» Atunci locuitorii cerurilor nu-l vor iubi şi de asemenea el nu va fi iubit nici de locuitorii pământului.”
Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – obişnuia să se roage atât de mult pe timpul nopţii, încât picioarele i se umflau. A’işa – Pacea fie asupra sa! – l-a întrebat: „De ce faci asta, Trimis al lui Allah, de vreme ce Allah ţi-a iertat toate păcatele din trecut şi pe cele ce vor să vină?” El a răspuns: „N-ar trebui oare să fiu un rob recunoscător?” Zeineb, soţia Profetului, obişnuia să împlinească rugăciuni opţionale (nafile) şi le prelungea foarte mult. Ea a legat o funie între două coloane (în moschee), pentru ca ori de câte ori se simţea obosită şi extenuată să se poată sprijini de ea şi să-şi recapete energia. Trimisul lui Allah a intrat în moschee, a văzut funia şi a întrebat: „Ce este aceasta?” Oamenii i-au spus: „Aparţine lui Zainab; ea se roagă şi când se simte obosită se sprijină de ea.” El a zis: „Dezlegaţi-o! Fiecare dintre voi să se roage atât cât are putere, iar dacă oboseşte, poate să se aşeze (sau lăsaţi-l să se aşeze).”
O femeie din neamul Asad, al cărei nume era Al-Haula bint Tuwait, obişnuia să se roage întreaga noapte şi să nu doarmă deloc. Într-o zi a trecut pe la A’işa, când era şi Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – acolo. A’işa i-a spus: „Ea este Al-Haula bint Tuwait. Se spune că nu doarme niciodată în timpul nopţii.” Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a zis: „Nu doarme niciodată noaptea! Pe Allah, faceţi doar atât cât puteţi, căci Allah nu oboseşte niciodată, în schimb voi, da.” Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – i-a
încurajat pe bărbaţii şi femeile musulmane să înfăptuiască mai multe fapte în plus (nafl), dar în acelaşi timp să păstreze un echilibru în actele lor de slăvire şi să nu iubească exagerarea. El a dorit ca musulmanul să aibă o personalitate echilibrată, pentru ca slăvirea pe care o aduce să fie entuziastă, dar consecventă, şi să nu fie atât de împovărătoare încât oamenii să nu fie capabili să o înfăptuiască. Ne-a învăţat de asemenea că fapta cea mai iubită de Allah este aceea care este împlinită neîncetat,
chiar dacă este nesemnificativă, aşa cum se spune în hadis-ul în care A’işa – Pacea fie asupra sa! – a spus: „Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a zis: «Cea mai iubită faptă de Allah este aceea care este împlinită neîncetat, chiar dacă este nesemnificativă.» Dacă A’işa începea să facă un lucru, ea rămânea credincioasă acestui lucru.” Această atitudine de a păstra obiceiul de-a împlini fapte bune nu se limita doar la A’işa; aceasta era atitudinea tuturor membrilor familiei Profetului şi a celor care îi erau cei mai
apropiaţi şi mai dragi lui. Vedem acest lucru în hadis-ul relatat de Muslim de la A’işa: „Trimisul lui Allah avea un şervet pe care îl folosea pentru a face un compartiment în care să se roage pe timpul nopţii şi oamenii începeau să se roage cu el; obişnuia să împartă şervetul pe timpul zilei. Oamenii s-au adunat în jurul lui într-o noapte. Atunci el a zis: «O, neam al meu, împliniţi numai fapte pe care le puteţi face, pentru că Allah nu oboseşte, pe când voi veţi obosi. Cele mai iubite fapte de Allah sunt cele ce sunt împlinite neîncetat, chiar dacă sunt nesemnificative.» Şi în familia lui Muhammed – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – exista obiceiul ca atunci când se împlinea o faptă, să se împlinească neîncetat.”

sursa:cartea femeia musulmana
Back to top Go down
View user profile
Selma Nuran



Posts : 4
Join date : 2010-09-15
Age : 29
Location : Chisinau

PostSubject: Re: Femeia musulmana   Sat Sep 25, 2010 4:24 pm

Adevărata femeie musulmană încearcă din greu să împlinească rugăciunile corect, cu o profundă concentrare şi precizie a mişcărilor fizice. În timp ce recită, ea se gândeşte la sensurile versetelor şi la cuvintele de slavă şi laudă pe care le rosteşte. Sufletul ei este pătruns de teama de Allah, de mulţumirea faţă de Allah şi de adevărata laudă pe care o aduce lui Allah. Dacă se întâmplă ca, în timpul rugăciunii, Satana (Şeitan) să-i şoptească vreun lucru care să-i abată atenţia de la rugăciune, ea, pentru a-l alunga, se concentrează asupra versetelor din Coran pe care le recită şi asupra cuvintelor de laudă pe care le rosteşte. După ce a terminat rugăciunea, femeia musulmană nu se grăbeşte să ajungă din nou la gospodăria ei şi la treburile casnice. Mai degrabă, aşa cum obişnuia să facă Profetul, ea
cere iertarea lui Allah, spunând de trei ori: „Astaghfirullah!” [Cer iertarea lui Allah!] şi repetă ruga: „Allahumme antas-salaam ua minka as-salaam, tabaarakta yaa dha’l-jalaali ual-ikraam!” [O, Allah, Tu eşti Pacea şi de la Tine vine pacea, Binecuvântat eşti Tu, o, Domn al Măreţiei şi al Cinstei!]
Apoi repetă pomenirile şi rugile pe care se ştie că le recita Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – după ce termina de făcut rugăciunea. Există multe astfel de pomeniri (adhkaar53), una dintre cele mai importante este să se repete de treizeci şi trei de ori „Subhan Allah”; de treizeci şi trei de ori „La ilahe ill-Allah”; de treizeci şi trei de ori „Allahu Akbar” şi apoi, ca să fie o sută: „La illahe ill-Allah uahdehu laa şerike lahu, lehul-mulku lahul-hamd, ue huua ’ala kulli şai’in qadiir.” Potrivit unui hadis sahih (relatare autentică), Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a zis: „Cel care îl laudă pe Allah (spune: „Subhan Allah”) de treizeci şi trei de ori după fiecare rugăciune, îl slăveşte pe Allah (spune: „Al-Hamdu lillah”) de treizeci şi trei de ori şi îl preamăreşte pe Allah (spune: „Allahu Akbar”) de treizeci şi trei de ori, toate adunate ajung la nouăzeci şi nouă, apoi împlineşte în încheiere o sută, spunând: „La illahe ill-Allah uahdehu laa şerike lahu, lehul-mulku lahul-hamd, ue huua ’ala kulli şei-in qadiir” [Nu există altă divinitate în afară de Allah Unicul, care nu are pe nimeni egal, a Lui este Împărăţia şi Slava şi El este mai presus de toate Atotputernic!], păcatele acestuia vor fi iertate, chiar dacă acestea erau precum spuma mării.” Apoi ea se întoarce cu smerenie la Allah şi Îi cere să îndrepte toate treburile ei în această viaţă şi în cea ce va să vină, să o binecuvânteze şi să o călăuzească în toate lucrurile. Astfel, femeia musulmană termină de făcut rugăciunea cu inima şi mintea curate şi învigorate cu o doză de energie spirituală, care o va ajuta să facă faţă poverilor vieţii de zi cu zi, ştiind că se află sub paza lui Allah. Ea nu va intra în panică dacă i se va întâmpla un lucru rău şi nici nu va deveni lacomă dacă are parte de lucruri bune. Aceasta este starea femeilor cu dreaptă credinţă care se roagă şi au teamă de Allah: ﴾ „Omul a fost făcut nestatornic; / Când are parte de rău, el este abătut / Iar când are parte de bine, el este zgârcit, / Afară de cei care fac Rugăciunea, / Care sunt stăruitori în Rugăciunea lor, / Din a căror avere este un drept hotărât, / Pentru cerşetor şi pentru cel lipsit.” ﴿
[Coran 70:19-25]
femeia musulmana
Back to top Go down
View user profile
Selma Nuran



Posts : 4
Join date : 2010-09-15
Age : 29
Location : Chisinau

PostSubject: Re: Femeia musulmana   Sat Sep 25, 2010 4:26 pm

Explicatia permiterii folosirii aurului şi mãtãsii de cãtre femei.

Femeile au fost exceptate de la aceastã prescriptie, respectându-se specificul femeii şi feminitãtii ei şi dragostea ei naturalã pentru podoabe, dar cu conditia ca prin împodobire sã nu urmãreascã ispitirea bãrbatilor şi stârnirea poftelor. Într-un hadis se relateazã: "Orice femeie care se parfumeazã şi trece pe lângã un grup [de bãrbati] pentru ca ei sã-i simtã parfumul este o târfã". Allah Preaînaltul a grãit, prevenindu-le pe femei: “Şi sã nu loveascã cu picioarele lor astfel încât sã se afle ce podoabe ascund ele!” (An - Nur: 31)

Îmbrãcãmintea femeii musulmane

Islamul a interzis femeii sã poarte veşminte transparente, care permit sã se vadã trupul de sub ele, precum şi veşmintele care permit sã se vadã contururile trupului şi cu deosebire locurile ispititoare, cum sunt sânii, şoldurile, pulpele etc.
În Sahih se relateazã cã Abu Hurayra a spus: Trimisul lui Allah – Allah sã-l binecuvânteze şi sã-l miluiascã! - a zis: "Nu am vãzut douã soiuri dintre oaspetii Focului: un neam care au nişte bice asemenea cozilor de vaci cu care-i lovesc pe oameni1 şi nişte femei îmbrãcate, dar goale, ispititoare, care se mlãdiazã, cu capetele aplecate ca nişte cocoaşe de cãmile, care nu vor intra în Rai şi nu-i vor simti mirosul.

YUSUF AL-QARDAWI
Back to top Go down
View user profile
Sponsored content




PostSubject: Re: Femeia musulmana   Today at 8:08 am

Back to top Go down
 
Femeia musulmana
View previous topic View next topic Back to top 
Page 1 of 1

Permissions in this forum:You cannot reply to topics in this forum
Romanian Cafe  :: Religie :: Islam-
Jump to: