Dulce consolare

Va mai amintiti dulcele de consolare al copilariei voastre? Atunci cand aveati un necaz si plangeati, mami va consola cu o bucatica de ciocolata sau un biscuit cu miere. Hehe, ce vremuri... ma apuca si nostalgia cand simt amintirea acelor intamplari.
De la dulcele de consolare sa sar la cafeaua... de consolare. E o chestie pe care am experiat-o in anii de studentie. La un moment dat, pe la mijlocul primului an ajunsesem sa beau si cate 5 nessuri zilnic. Exageram si cand am simtit asta m-am oprit dar brusc. Dintr-o data, fara nici o etapa pregatitoare. Acum, sa nu inghiti niciun gram de cafeina dupa ce cu o zi inainte luasesi o doza considerabila era o adevarata provocare! Am rezistat eroic si cu dese migrene vreo saptamana. Fusese o vacanta de dupa o sesiune de examene. Dupa aia am inceput iara cursurile si eram obosita, apatica cateodata suparata pe viata. Si asa mi-am creat obiceiul cafelei consolatoare. Dupa o zi grea, plina de evenimente potrivnice dorintelor mele, recurgeam la un surogat de fericire, un ness mic bine preparat.
Poate mai tarziu am sa va spun si istoria nessului bine preparat, e tot una din vremea studentiei ( ca toate "babele" cele mai demne de amintit istorii pentru mine sunt cele ale studentiei!
O noapte buna sa aveti si nu uitati sa recurgeti din cand in cand la acel "ceva" de consolare.

la noi consolarea e mai mult in spirit, ca nici cand eram copii nu asta era modul de a linisti orgolii, nervi, sau tristeti. Consolarea e totusi importanta, dar la mine se confunda cu recompensa ptr o "ceva": ca am fost cuminte si nu am spus o rautate pe care cineva o merita, ca am muncit din greu si sunt singura ce poate sa vada si sa aprecieze, sau ca altcineva are nevoie de consolare si eu profit sa ma recompensez, ca le am pe ale mele si ele nu pot fi puse atunci in discutie.

Clara, daca tot venisi cu "consolarea de tip spiritual", nu ar fi mai bine sa detaliezi mai mult. Adica, la modul prozaic vorbind, da- ne si un exemplu. Concretete, sa inteleaga si baba

nu-ti inchipui ca ma recompensez mergand la teatru, cetind ceva greoi ce ma face sa ma simt destepta sau mai stiu eu ce alta activitate intelectuala. Dupa cate operioada nebuna si frustranta, ma trag deoparte la o cafea, o bere sau o pizza, depinde zi, moment sau necesitati, imi iau o pauza in care nu ma gandesc la nimic. Nu fac planuri, nu stabilesc relatii, nu cosolidez nimic decat decat sentimentul de relaxare. De preferat sa nu fiu singura, ca nu sunt destul de puternica sa nu ma las furata de ganduri si atunci apelez la prietene, la sor-mea sau chiar la propii copii, ca barbatul mi-e greu sa-l prind. Face minuni la ten si la moral, iar baba nu e chiar ramolita sa nu stie despre ce vorbesc.

E! cafe de consolare.....Cine nu isi aduce aminte de cafeaua amestec......Ca de alta nu gaseai sau daca aveai relatii ti-o dadea de sub tejghea. Dar nu calitatea cafelei era importanta la vremea aceea ,ci cu cine si ce discutai la cafe. Vremuri grele, dar era toata familia impreuna.......Era frumos,eram fericiti, cu ce aveam si ce nu aveam ca nu stiam sa traim altfel....... Nu aveam de unde sa stim cum traiau altii.Acum cafe buna gasesti, dar suntem putini ramasi,ne-am imputinat dragii mei.Incet, incet ne ducem unul cate unul acolo de unde nimeni nu s-a intors sa ne spuna cum este. Si uite ca acum suntem la cafe, acest tip de cafe care poate fi servita cand vrei si cu cine vrei. Asta e bine dar va las dragii mei ca maine e duminica si incerc sa ma duc la biserica , spun biserica pt ca ne adunam intr-o camera: italieni, rusi, romani ucraineni, greci ,etc. unde se face sfanta liturghie spusa in toate limbile. Va las si va spun noapte buna.

Sa stii, Elenjohn, ca-mi amintesc de vremurile alea in care nu gaseai cafea deloc in magazine. De fapt, magazinele de tip alimentar erau cam goale ( prin anii 80 si ceva cand eu eram copil inca ). Iti mai amintesti cum se numea acea cafea? Era amestecata cu boabe de naut parca. Era cosmarul vietii mele pentru ca atunci cand aduceau la alimentara din coltul strazii noastre, ma trimitea tata sa cumpar. Si stateam "la rand", la o "coada" de oameni ... pana ma uita Dumnezeu acolo! Cred ca de atunci de cand cu cafeaua, painea, laptele, carnea sau ouale de la "rand" am invatat tehnici de socializare in grup, heheheheheh. O zi frumoasa Elenjohn si scrie-ne mai des, ca ma unge la suflet cand iti citesc postarile!

Gustul primei mele cafele, îl mai ţin minte şi-acum, e unul îngrozitor, de un amar cumplit (la propriu). Eram prin clasa a şasea şi mergând în vizită la o mătuşă de-a mea, aceasta m-a servit cu o cafea, tratându-mă ca pe o adevărată domnişoară (alţii nu o făcuseră până atunci pentru că mă considerau încă un copil). Ce mândră m-am simţit cu ceaşca de cafea în faţă, gata să-i sorb licoarea aburindă, şi ce mare mi-a fost dezamăgirea! După prima înghiţitură (că a doua n-am mai îndrăznit s-o iau!) m-am lecuit. Nu înţelegeam ce găsesc oamenii în amărăciunea aceea şi nici nu-mi imaginam că voi savura vreodată licoarea "întunecată". Şi, ca să vă fac să zâmbiţi, tot prin acele vremuri ale copilăriei mele, auzisem despre ghicitul în cafea şi tare mai trăgeam cu ochiul prin ceştile doamnelor, doar-doar voi "prinde" vreo imagine, ceva (vreau să vă spun că eu îmi imaginam că voi vedea un fel de filmuleţ, atenţie, în lichidul din ceaşcă! Hihihi!).
Mai târziu, am descoperit şi eu, ca toată lumea, savoarea cafelei, iar în perioada "nechezolului" pot spune că am fost o privilegiată, deoarece aveam o mătuşă la Bucureşti care venea destul de des "în provincie" şi ne răsfăţa cu bunătăţi: portocale, mandarine, ananas, compot de ananas, banane şi ... cafea adevărată. La şcoală, cu colegele, beam împreună nechezol, dar era deosebit pentru că ne aduna laolaltă în pauzele de cafea şi asta ne făcea să ne simţim bine. Hei, a avut şi nechezolul rolul lui...

Floare de Martie, asa se numea cafeaua amestec cu boabe de naut: "Nechezol" ?

Nechezol este numele ironic dat de poporul român unui surogat de cafea numit oficial cafea cu înlocuitori, impus pe piaţă în ultimii ani ai regimului comunist în România. Cafeaua naturală dispăruse din comerţul socialist în anii '80, datorită limitării drastice a importurilor, în scopul lichidării, cu orice preţ, a datoriei externe a României. Se mai putea găsi doar în shop-uri (magazinele cu vânzare în valută, unde aveau acces numai cetăţenii străini, pentru că cetăţeanul român nu avea, în general, dreptul să deţină valută) şi, desigur, pe piaţa neagră, unde cel mai apreciat produs la acea vreme era Wiener Caffe, în pachete aurii.

Denumirea de nechezol reflectă umorul popular, deoarece cafeaua cu înlocuitori conţinea doar 20% cafea şi restul de 80% înlocuitori, cel mai cunoscut fiind ovăzul, folosit şi ca furaj pentru cabaline. Nechezol, derivat din verbul a necheza, reflectă ironic starea celui obligat să consume ceea ce el percepe ca furaje pentru cai, iar sufixul -ol (folosit, de regulă, pentru a forma numele unor compuşi chimici) dă o tentă pseudoştiinţifică denumirii ironice, fiind o aluzie directă la Elena Ceauşescu, "savanta de renume mondial", "chimista" semianalfabetă, soţia dictatorului Nicolae Ceauşescu.


Sursa:
[You must be registered and logged in to see this link.]

Pe bune, acum Floare , sa stii ca muream si nu stiam asta cu Nechezolul. Multumesc ca ai luminat nestiinta mea, pup.

Sa va fac pofta cu un dulce " de consolare". Reteta o am de la o prietena comuna din Botosani, de vreo 10 ani. O asteptam si pe ea sa se alature cafenelei noastre. Dar asta cand va avea conexiune internet acasa, ca acum nu are.
Se numeste "prajitura la metru" si e usor de facut iar cand vine vorba de mancat... uiti de tine, heheheheh. Reteta o gasiti in noul subiect de discutie intitulat: "Bucataria noastra", categoria: "Prajituri, prajiturele".

Astazi am facut gogosi de..."consolare", ca eram prea obosita sa mai fac prajituri sau sa ies in oras sa servesc ceva dulce. Am ajuns in sfarsit sa prepar gogosi la fel de bine ca si bunica mea, Dumnezeu sa o ierte de pacate. Iarasi imi pare rau ca nu am aparatul de fotografiat ca le-as fi facut o poza pe care sa o postez aici.
In egipt gogosile nu prea sunt iubite sau cunoscute, lor nu le plac gogosile simple asa cum le facem noi, romanii la iuteala. Ei le prefera pe cele de tip american umplute cu tot felul de chestii care mai de care mai apetisante.

Sunt aici ,in Egipt, de mai bine de 40 de ani un fel de ciocolate tare bune, se numesc "Corona" - buttermilk chocolate. Emmm, sunt delicioase. Asta a fost dulcele meu de consolare in dupa-amiaza asta. De ce consolare? Pentru ca in orice vineri, de cand sunt aici, fiind prima zi a week-endului fac curatenie generala in casa. E greu, e plictisitor si copiii iti incearca rabdarea mult mai mult in aceste zile, ufff... de-abia astept sa termin. Va pup!

De pe la 7-8 ani aveam si "carte de consolare". Cred ca multi sunt oamenii care se refugiau inca din copilarie in lumea minunata a cuvintelor datatoare de speranta. Cum copilaria mea nu ma satisfacea, nu prea aveam prieteni iar tatal meu era putin dispus sa ma inteleaga, cartile au fost pentru mine poate mai mult decat o "consolare"... au reprezentat un refugiu permanent care te hraneste spiritual.
Multe sunt cartile pe care le-am citit de atunci pana am intrat in facultate. Dupa ce am devenit studenta nu am avut timp , citeam mai mult carti de specialitate, cursuri si manuale precum si notite anoste luate in timp ce profesorul vorbea. Daca as putea intoarce timpul as face-o numai pentru aceste momente de lectura consolatoare si pentru nimic altceva.

Ma intreb in ce ar putea consta un dulce consolator acum ... Ceva care sa ma consoleze de rautatea oamenilor, de ingratitudinea lor... Ceva care sa ma faca sa uit ca de fiecare data ma incred in ceilalti, in cei carora le fac bine si de fiecare data sunt "rasplatita". Adevarul este ca unii sunt plamaditi din material inconsistent , sunt prea mult ancorati in material si in realitatea acestei lumi desi se declara credinciosi.
Ce as putea sa iau spre consolare in acest caz?

Drept consolare in acest caz trebuie sa iei puterea ta de intelegere...nimic mai mult! Sa stii ca ai invatat ceva din asta iar data viitoare vei fi mai atenta cum ajuti si cat. Este foarte bine sa ajutam si sa sustinem insa lucrul acesta trebuie facut cu limita pt a nu incuraja lenea si tot felul de comploturi si mai stiu eu ce. Stii ca exista vorba aceea: Dumnezeu iti da, insa nu iti baga si in traista!! Cu alte cuvinte, te ajuta cat sa-ti deschida usa, insa efortul trebuie sa vina de la tine. In acelasi mod...trebuie sa le deschizi usa celorlalti...iar ei sa intre...problema este ca tu ii si impingi inauntru iar ceea ce este obtinut fara munca nu este apreciat la adevarata valoare. Asadar, ia ca pe o experienta si considera-te superioara acelora care sunt simpli, superficiali si lipsiti de orice reper in viata asta. Pana la urma, ei nu sunt in stare de mai mult, insa tu esti.. ei nici macar nu stiu unde le e limita, tu stii asa ca foloseste ceea ce esti si stii

Desi cam tardiv, iti pot spune, din pdv meu, ca o doza buna de cinism face minuni in cazurile astea. De fapt, sa te astepti la recunostinta este inutil. Daca ajuti pe cineva nu o faci ptr multumiri din partea acelei persoane, ci pt ca simti ca asa e corect. Daca ai astfel de asteptari, e ca si cum i-ai invita pe acesti oameni sa te raneasca. In rest, de acord cu Yasmine, vezi-ti de viata ta, ca prosti destui pe lumea asta.

Total de acord cu Clara, eu am fost putin mai filosofica , prietena noastra Clara e in general mai pragmatica cu punctul pe i. Are dreptate, putin cinism si ignorare e solutia ideala....bafta Admin si sa nu mai lasi pe nimeni sa profite!!!! Si have fun de Eid!!!!

Multumesc mult, fetelor. Ca sa fii cinica trebuie sa practici putin dinainte... eu am incercat si nu mi-a iesit. Mai vedem pe viitor. Adevarul este ca postmodernismul trait astazi si insusit de fiecare dintre noi e insensibil si egocentrist. De ce ma tot mir atat?

Ca sa fii cinica nu-ti trebuie practica, ci doar sa fii ranit bine si repetat de cei la care tii si sa vezi apoi ce bine inveti lectia!

Hai ca m-ai facut sa rad de dimineata. Sa stii Clara, doar stii, ca am luat-o "peste bot" de multe ori si tot nu am invatat lectia.

Mai ai un pic..

Am chef de ceva dulce, bun si fierbinte. Mi-a venit o idee: am acasa o cutie de Om Ali. Mai cumpar lapte si un patratel de unt si cand ajung acasa fac un desert dulce consolator ca ma simt prea deprimata. Yasmine, ti-l recomand cu "caldura"...

Toata lumea e deprimata domne!!! Eu asa de rau is, ca nici prajitura n-am mancat-o de 3 zile. Am o prajitura de ciocolata delicioasa in frigider...nu mi-a ars de ea si de nici un alt fel de mancare...decat strictul...

Paii eu cand sunt deprimata mananc de sting, tot ce poate fi mestecat, ehehehhehe. Daca frigiderul tau ar fi mai aproape de mine, as fi trecut prajitura ta delicioassa de ciocolata pe buletinul meu. Sunt cele mai bune spre consolare prajiturile cremoase cu ciocolata, yami yami...